Se rescriu manualele de leadership zilele acestea? Eu percep că doar se schimbă ordinea capitolelor subliniindu-se, dacă mai era nevoie, importanţa conectării personale şi a afirmării valorilor, iar acestea îşi recapătă locul binemeritat, fruntaş.

Suntem învăţăcei pe viaţă în materie de arta conducerii oamenilor. Studiul continuu al trăsăturilor şi capabilităţilor de leadership arată că felul în care liderul face faţă, rămâne conectat şi comunică în condiţii de adversitate ridicată, generează cel mai mare nivel de angajament şi mobilizare din partea echipei sale.

Din păcate, trăim vremuri de înaltă adversitate, pe care le percepem cu multă emoţie, vremuri care ne schimbă ierarhia lucrurilor de care avem nevoie să ne auzim şi a reacţiilor pe care ni le dorim din partea liderilor. Acum, în vremurile acestea de adversitate, capitalul nostru de încredere are nevoie să fie reumplut şi realimentat de ceea ce fac şi spun liderii pe care îi avem. Şi, un lucru important, mai ales pentru liderii din spaţiul public, oamenii au tendinţa să compare mai mult decât în vremuri liniştite şi au tendinţa de a se radicaliza în opinii dorind să-şi confirme aşteptările, perspectivele şi convingerile personale punând în oglindă propria persoană cu ceea ce văd şi aud de la liderii lor.

Ce face diferenţa în condiţii de adversitate: tipul de mesaj, conectarea cu oamenii, speranţa.

Dacă ar fi să punem pe o scală tipul de mesaj şi comunicarea celor care conduc am avea trei modele care se disting în tabloul pe care îl vedem.

• Comunicarea activă şi proactivă: asta a văzut o lume întreagă la Zelenski, că şi-a ţinut poporul şi întreg mapamondul, la curent cu tot ceea ce se întâmplă, aproape în timp real. Poate că ne aşteptam la asta în condiţiile unui război în care are nevoie să îmbărbăteze şi să mobilizeze o întreaga naţiune. Ceea ce a ieşit însă din manualele obişnuite de comunicare a fost abordarea directă, fără purtător de cuvânt, fără formalisme, comunicare directă în social media cu partenerii de la care a avut nevoie de sprijin. Mesaje scurte, la obiect, trimise într-un spaţiu virtual la vedere,  ”call to action”, cerere directă de ajutor cum probabil manualele de diplomaţie şi de comunicare guvernamentală nu prevedeau. Asta a creat o adeziune emoţională instantanee mai ales în culturile vestice care promovează acest tip de comunicare unde rezultatul s-a văzut imediat.  
• Exprimarea tuturor mizelor cu un limbaj simplu, fără limbaj de lemn, subliniind beneficiile şi consecinţele acţunilor la care invită, au generat, poate, pe lângă entuziasm şi încredere celor ce au acţionat pe baza lor. De la reacţia guvernelor vestice, la mobilizarea mediului de afaceri care şi-a asumat pierderi şi reprioritizări pe care, altădată şi în alte condiţii nu şi le-a asumat şi multe alte reacţii. Toate acestea au fost rodul acestui tip de comunicare.  
• Am mai văzut ceva în comunicarea acestui lider: focusul pus pe ambele părţi implicate. Zelenski a oferit aprecierea imediată şi publică pentru fiecare tip de ajutor pe care l-a primit şi a explicat de fiecare dată nevoia de a primi sprijin şi susţinere din partea cealaltă, punctând şi ceea ce pare a fi posibil pentru cealaltă parte. Putem spune că a forţat nota în unele cazuri ştiind de la bun început că nu poate obţine ceea ce a cerut publi,  însă, scopul comunicării nu a fost de a negocia de faţă cu o lume întreaga ci de a evidenţia legătura, nevoia de parteneriat, de poziţionare de la egal la egal. Şi de a obţine adeziune şi sprijin la nivelul mai larg, al altor societăţi, nu doar în ţara sa. Dacă este să mergem la cartea de strategie, Zelenski a făcut un excelent stakeholder management, cel puţin până acum.  
• Comunicarea directă şi dură: tip de comunicare găsit nu doar în mediul politic, el poate fi identificat şi în mediul de business şi, sunt foarte multe exemple de manageri care conduc cu mână forte şi care nu lasă spaţiu de discuţie apropos de deciziile lor. Nu prea este mult de spus în privinţa acestui tip de comunicare. Inclusiv descrierea este la fel de succintă precum comunicarea în sine. Unidirecţională, exprimă cerinţe, impune. Nu prea te inspiră decât dacă ai convingerea profundă că acesta este felul eficient şi, eventual, singurul. Dar larga majoritate a oamenilor nu au această convingere.  
• Lipsa comunicării sau o comunicare prudentă, reactivă: vedem şi acest tip de comunicare, fie venită prea târziu, neclară şi neasumată. Genul acesta de comunicare foloseşte exprimări ambigue de tipul ”se va face...”, ”vom face...”, ”s-a decis...”, nimic personal, rareori la persoana întâi sau cu claritate asupra obiectivelor, cerinţelor şi resurselor, pasiv – agresivă la interogare, mutând atenţia către elemente nesemnificative. Câteodată te gândeşti că o comunicare directă şi dură, dintr-un stil autocrat măcar oferă claritate asupra intenţiilor şi modului de gândire al liderului. Comunicarea aceasta prudentă şi reactivă, ambiguă în esenţa ei, şi neasumată, produce de cele mai multe ori frustrare şi invită la neasumare, în aceeaşi măsură.

Conectarea cu oamenii: o mostră de leadership conectat, empatic – suntem la fel, spune Zelenski –, apărând în tricourile sale de armată, nebărbierit şi filmând el însuşi, pe stradă, pe poduri, în diferite situaţii din zone. Asta arată spontaneitate şi autenticitate, lucru pe care oamenii îl caută instinctiv la liderii lor. Distanţa faţă de putere este mare, mai ales în ţările estice unde, cel puţin liderii politici, sunt destul de scorţoşi în apariţiile lor. Atunci când un lider apare în blugi şi tricou, primul gest este să fie criticat, alte ori ironizat de parcă aceşti oameni nu ar putea avea lejeritate, pasiuni şi nu s-ar comporta ca nişte oameni obişnuiţi. Această imagine scorţoasa este cultivată în primul rând de liderii care vor să emane putere şi siguranţă de sine pe fondul unei mari nesiguranţe şi lipsă de stimă de sine.

Liderul ucrainean nu a stat la îndoială nici o clipă în a vorbi şi a se prezenta în deplină conexiune cu oamenii şi în a se identifica cu ei în aceste momente dramatice.

 În oglindă, distanţa de la care a vorbit Putin pe stadion, distanţa pe care o menţine în sala sa de şedinţe şi, în general, în relaţie cu orice public nu atrage deloc conectare umană ci, cel mult, stârneşte sentimente de teamă şi de intimidare. El este autentic, în felul său, deoarece teama şi intimidarea sunt exact scopul său, nu îşi doreşte altceva. Iar oamenii vor acţiona la comanda acestor temeri şi a intimidării şi, doar foarte puţin vor fi cu adevărat entuziasmaţi şi încântaţi de mesajul în sine. Complet alt stil de leadership.Istoria a arătat că permanent în lume vor exista imperii vremelnice conduse de tirani, de lideri autoritari. Niciunul, până acum însă, nu a creat bunăstare. Genul acesta de lideri au aderenţii lor.

Speranţa, în mod special în momente de mare adversitate, este ingredientul pe care îl caută majoritatea oamenilor. Speranţa însă nu este ruptă de realitate şi oamenii au un radar interior care le poate spune dacă ceea ce aud este dătător de speranţă sau înşelător, promisiuni deşarte. Principala problemă a comunicării, mai ales în situaţii ca cea pe care o traversăm, tocmai pentru că oamenii caută speranţă, este cea a dezinformării. Dezinformarea alterează speranţa, alimentează tot felul de frici şi îndepărtează de la scop. Cu cât comunicarea liderilor este mai frecventă, mai directă şi mai autentică, cu atât scade eficienţa dezinformării pentru că oamenii au posibilitatea să îşi ia informaţia direct de la sursă şi să aprecieze cât se poate de obiectiv pe baza informaţiilor primite, sau subiectiv prin filtrul propriilor valori şi nevoi, calitatea mesajului după care aleg să se ghideze.

Dacă privim în urmă la comunicarea legată de pandemie putem avea multe lecţii de luat în privinţa frecvenţei, tonalităţii şi limbajului utilizat în comunicarea menită să invite la acţiune în vremuri dificile. Prea mult limbaj tehnic îndepărtează, comunicarea unidirecţională în care nu există dialog şi răspunsuri la întrebări reduce considerabil ascultarea iar oamenii aud doar primele cuvinte ale frazei sau reţin doar cele confirmă propriile viziuni formate apriori. Şi pandemia avut nevoie de lideri care să inspire pe oameni şi care să adreseze problematici profunde.

Pandemia, războiul atât de aproape de noi, supraîncărcarea informaţională şi accesul la derularea evenimentelor în timp real, toate acestea readuc şi întăresc în trăsăturile de leadership şi în abilităţile acestor oameni nevoia de conectare empatică, comunicare deschisă, rapidă şi autentică, dialogul şi schimbul rapid, claritatea în exprimare şi capacitatea leaderilor de a folosi tehnologia în sprijinul lor. Şi mai ales, capacitatea de a întreţine speranţa şi a mobiliza efortul tuturor către soluţionare rapidă.