2022 – inside – out


Frica, frustrarea, ascultarea, învățarea, claritatea...cuvintele cu semnificație pentru mine la  finalul lui 2020 , an de transformare. Spuneam atunci că sunt în căutarea și în așteptarea unui an 2021 de consolidare și, mi-am reconfirmat astfel puterea intenției. A...

Frica, frustrarea, ascultarea, învățarea, claritatea...cuvintele cu semnificație pentru mine la finalul lui 2020, an de transformare. Spuneam atunci că sunt în căutarea și în așteptarea unui an 2021 de consolidare și, mi-am reconfirmat astfel puterea intenției. A modului de a fi în care intenționalitatea, focusul asumat capătă sens. Mă gândesc acum să aștern aici bilanțul unui an plin...și doar să plasez o nouă intenție pentru anul care vine, fără o rezoluție, ca atare. Fac asta sperând să vă inspire și, fără a renunța neapărat la rezoluțiile de final de an să inserați în rutina voastră, regulat, bilanțurile și învățămintele personale...

Sunt generația pentru care rezoluțiile și obiectivele sunt importante. Au fost și pentru mine ani la rând și funcționez în continuare pe bază de obiective asumate. Am schimbat de câțiva ani buni nuanța. Pandemia, tot ce ni s-a întâmplat, ce s-a întâmplat cu noi, cu mine în acești doi ani, au desăvârșit procesul...obiectivele au acum mai degrabă rolul unei direcții, o intenție puternică de a urma o cale fară rigiditate, cu fluență, cu adaptare din mers. 

Sunt două cuvinte cheie pentru mine: intenție clară și asumare

Am spus întotdeauna despre mine că sunt o persoană adaptabilă până când am descoperit că, de fapt, nu îmi plac schimbările majore deși am avut parte de ele în viață, pe deplin. Poate chiar de aceea. Multe mutări, multe reinventări, mulți oameni, multe teme, multe proiecte, multe lecții, multe locuri, schimbare și învățate constantă care, uneori, te poate obosi și provoca. E ca la maraton. Ai nevoie de un punct de cotitură pentru a începe să simți plăcerea cursei lungi și beneficiul de a fi acolo...mie mi-a luat ceva ani să mă desprind de competitivitatea cursei și să rămân fidelă intenției...de a fi un alergător de cursă lungă rezilient.

În legătură cu asumarea...aici este ceva mai simplu. Am crescut într-o familie în care, a fi responsabil era cuvântul de ordine deci, mi-am manifestat responsabilitatea față de toate obiectivele mele, față de oamenii din jur, față de familie, businessul și clienții mei în mod natural. Am făcut sport de performanță și asta a desăvârșit procesul. Ce a trebuit să învăț în timp a fost însă să ”înmoi” ardoarea, îndârjirea de a duce lucrurile la capătul asumat indiferent de costuri. Să învăț să ajustez din mers. Acesta a fost procesul care astăzi mă ajută să iau lucrurile așa cum sunt: mă întreb și reflectez care poate fi rolul meu în acea situație și mi-l asum cu responsabilitate fără a mai dori sa dovedesc nimic. Fac tot ce pot să îl duc la capăt și învăț din mers. Am învățat astfel să sufăr mai puțin pe parcurs când nu îmi iese întotdeauna cum mi-am imaginat, să redirecționez energia către o soluție, să fiu mai puțin dezamagită, mai puțin nemulțumită, mai senină, să mă pot menține mai obiectivă. Și asta adaugă reziliență. Și liniște.

Ce sunt, până la urmă, bilanțurile și de ce le-am face? 

Pentru a construi viitorul la care aspirăm e important să ne înțelegem. Pentru că viitorul, pe lângă aspirație include și o sumedenie de frici legate de incertitudine, de ambiguitate, de posibilitatea de a greși sau de a eșua. Și creierul nostru nu se poate ocupa de amândouă. Va da mereu întâietate siguranței și căutării soluției de salvare uitând de aspirație, punând în umbră intenția și obiectivul. 

A ne înțelege e un proces complex care nu poate avea loc în salturi. Dar nu poate deveni continuu fără intenția și angajamentul clar de a fi prezent cu tine însuți, de a-ți fi prieten. Și afirm asta pentru a-mi aduce aminte că, încă pun presiune exagerată asupra mea și asupra celor pe care îi iubesc și, am nevoie de ceva care să îmi reamintească permanent că lucrurile se întâmplă cu condiția să fii prezent și să le modelezi, sa le însoțești, fără să le forțezi.

Bilanțul poate fi o simplă listă de bune și mai puțin bune. Din cele bune, întrebarea reflectivă este: ce m-a ajutat să împlinesc aceste lucruri bune și ce face aceste împliniri importante pentru mine?

Dintre cele mai puțin bune... poate să reiasă o bună listă de lucruri, comportamente, atitudini pe care nu doresc să le reiau și care reprezintă următorul nivel de cunoaștere de sine. Ce mă va sprijini să reușesc, ce face aceste lucruri importante pentru mine, ce stă la baza lor și cât de bine ancorate sunt, ce m-a împiedicat până acum, ce trigger este acolo și ce nevoie am pentru a fi împlinită?

Mă uit in urmă, short term. Și învăț. 

Mi-a luat ceva vreme sa mă desprind de obiceiul de a mă uita departe în trecut și de a căra cu mine lucruri care încă mă frământă. Pentru a reuși asta am învățat practica reflectivă sistematic. 2021 mi-a dat șansa de a mă angaja în acest proces nu numai conștient ci și cu o intenție clară și bine definită: aceea de a crește în felul meu de a fi un coach cât mai bun pentru cei cu care lucrez, de a putea fi cât mai bine conectată. 

Ca mulți alții și eu am suferit și încă mai am urme de deficit de atenție. Viața tumultoasă, rolurile multiple (antreprenor, mamă, soție, coach, facilitator, autor de articole, student, mentor etc.), incertitudinile, propriile mele temeri mă împiedică uneori să fiu 100% conectată în moment. ”Masterful coaching” nu apare doar prin acumulare de ore și de proiecte, nu este o chestiune de rafinare a unei rutine, este o transformare personală delicată, subtilă pentru care este nevoie de prezență. Tu cu tine.

Coachingul 

Întâi a fost procesul. Apoi a fost descoperirea, apoi transformarea. Am lucrat (nu numai) anul acesta cu câțiva coachi, parteneri de profesie, cărora le mulțumesc. Am început de fiecare dată timid, de la suprafața lucrurilor, de la business...cumva asta vi se întâmplă și vouă când veniți într-un proces de coaching...apoi am câștigat confort, cu mine însămi, curajul de a privi mai adânc către convingerile, credințele, valorile mele, către ipotezele și presupunerile pe care le fac în diferite situații...schimbarea comportamentală nu survine doar pentru că îți propui sau, dacă survine, e greu de crezut că e sustenabilă. E nevoie de oglindă, de însoțire, de angajament față de tine însuți.

Coachingul m-a sprijinit să învăț și să schimb inclusiv unele cuvinte pe care le foloseam, să le ofer o altă nuanță. Am redescoperit cât de adevărat este că suntem precum gândim și, gândim precum vorbim. E o valoroasă schimbare de perspectivă care oferă o valoroasă schimbare de energie și de paradigmă. Ce a însemnat asta...într-o importantă componentă a proiectelor mele m-am desprins de o bună bucată din nevoia mea de control. E ”work in progress” J

Acomodarea cu ”a fi OK cu ce vine, orice ar fi, cu necunoscutul, cu faptul că ”nu știi nimic” mă sprijină a onora valori puternice pentru mine cum ar fi integritatea și respectul, parteneriatul. Sprijină capacitatea de a fi prezentă, de a putea asculta, de a da jos din filtrele construite de-a lungul vieții...filtre care devin noi înșine și pe care nu le mai vedem, așa cum peștele nu vede apa din jurul său (vechi proverb chinezesc). 

Orice coach are nevoie de un coach pentru a trece prin proces, pentru a simți, pentru a fi în contact cu sine și pentru a învăța din propria experiență de coaching.

Am devenit un coach mai matur, mai îndrazneț, mai prezent, care se concentreză pe omul din fața sa care i-a acordat încrederea. Care nu are de dovedit nimic. Responsabilitatea și asumarea atât de dragi și familiare mie au încetat să mai fie o povară pentru că, se întâmplă de la sine. Când te cunoști îți permiți să îți asumi...

Terapia

Renunțarea la o bună bucată din nevoia de control nu vine decât cu o sondare mai profundă. Coachingul transformațional, de multe ori la frontiera cu terapia prin faptul că antrenăm oamenii să își înțeleagă și să lucreze cu propriile emoții, necesită o bună înțelegere și cunoaștere a psihologiei umane fără însă a călca în teritoriul profesional al terapeutului, format și instruit pentru a utiliza alte tipuri de instrumente, conversații sau principii, față de un coach. 

Terapia este probabil obligatorie pentru orice profesionist care lucrează în domenii care servesc alți oameni: medici, profesori, coachi, terapeuți, facilitatori, consultanți...trecem prin viețile atâtor oameni încât e imposibil să nu devenim parte din sistem la un moment dat, să nu activăm resorturi ascunse, să nu facem un transfer emoțional care să ne impingă către burnout. O dată la doi - trei ani fac acest exercițiu de sondare și soluționare cu mine însămi, de descoperire, de ventilare cu sprijinul unui terapeut, un exercițiu sănătos de dezvoltare personală in circa 20 de ședințe, regulate. 

Da, terapia este încă un subiect tabu. A merge în terapie doar după o pierdere majoră, când ai conflicte sau ești în prag de divorț sau după acesta este o îngustare nepotrivită a scopului terapiei. În mijlocul vremurilor pe care le trăim sănătatea noastră mentală e pusă la încercare. Lucrul de acasă, sentimentul de deconectare de echipă, de izolare, grijile legate despre cum trecem prin pandemie, pierderile de vieți din familiile noastre sau afectarea de boală, tensiunile din societate, relațiile cu părinții sau cu copii...sunt foarte multe motive pentru care sprijinul profesional de investigare terapeutică poate ajuta la a face față mai bine viitorului. 

Supervizarea 

Am intrat în 2021 în acest proiect de învățare și certificare cu scopul clar de a înțelege cum pot fi un coach mai bun. Pentru fiecare leader cu care lucrez, pentru fiecare echipă. Spre deosebire de coaching, supervizarea – conversație de învațare emergentă cu sprijinul unui profesionist – încorporează complexitatea și emergența sistemelor, a relațiilor într-un sens mai larg în care, supervizorul însuși devine instrument...ce simte el, ce observă el...relația, reflecția, dinamica...e un carusel de gânduri și de emoții cărora le dai sens în moment, descoperind...ce te influențează, ce dileme vin către tine, de unde se nasc acestea, ce transferi din poveste, din relație, din trecut...

Am avut o înțelegere eronată asupra procesului de supervizare profesională până să le intâlnesc pe Jo Birch și Loiue Gardiner și probabil, ca mine, mulți îl au. Profesional, am învățat în 2021 să fac distincția între supervizare și mentorat, și cum să mă apropii pas cu pas către dezideratul de ”coaching cu artă”. Călătorie care continuă. Pe viață.

Supervizarea ne creează posibilitatea de a ramâne modești în toată spelndoarea pe care modestia ne-o pune la dispoziție. Pentru că modestia ne permite să rămânem curioși și să putem continua să învățăm. Să renunțăm la ego, la ”eu știu”...câtă frumusețe...

În afară de dezvoltarea profesională procesul de supervizare m-a ajutat în repoziționarea față de oamenii cu care lucrez, ca o consecință firească a clarificării tipului de relație pe care mi-l doresc. Și rezultatele nu au întârziat să apară. A fost un an de colaborări bune, sănătoase, principiale, schimburi echilibrate din care am câștigat în plan profesional și uman.

Voluntariatul

Aloc mult timp voluntariatului, în afară de vineri seara, despre care vă spun ceva mai târziu, aproape fiecare seară liberă în 2021 a fost alocată voluntariatului. Ce descopăr alături de colegii mei la ICF România sau la Asociația pentru Valori în Educație...că transformarea este posibilă, ca valoarea există, că schimbarea, creșterea, educația nu dispar, că există scop și speranță și valoare și, asta mă încarcă de energie, mă inspiră și mă menține sănătoasă la cap într-o lume acoperită (da, așa ca în ”Dont Look UP!”) de zgomot inutil și nefolositor, din toate părțile.

Cine nu a încercat încă voluntariatul, să o facă în 2022. Pe lângă contribuție, sentimentul utilității și împlinire, pe lângă faptul că poți cunoaște oameni extraordinari, o mare valoare este dată de faptul că înveți despre tine, despre limitele tale. Ai posibilitatea sa scoți la iveală abilități de care nu erai sigur sau pe care nu ai cum să le utilizezi în viața de zi cu zi, în altă parte...pe care trebuie să le pui la treabă, în alt cadru. Este un antrenament de leadership extraordinar. În voluntariat, nimic nu este legat de control, coerciție sau ierarhie, mecanismele de contrângere nu funcționează...deci orice tentație în această direcție este inutilă. În schimb, elocvența, exemplul personal, claritatea viziunii, mobilizarea, crezul, valorile...toate instrumente de leadership devin vizibile si se întăresc. 

Cărțile lui 2021

Am citit mult anul acesta. Câteva cărți însă m-au influențat și mi-au creat momente de ”aha!”:

-       The Heart of Laser focused coaching – Marion Franklin, MCC

-       The Values Driven Oraganization – Richard Barrett

-       Being Supervised – Erik de Haan, Willemine Regouin

Mai merită menționate: Marcia Reynolds – una dintre primele sale cărți – Outsmart Your brain sau The neoroscience of Leadership Coaching – Patricia Bossons, Patricia Ridell, Denis Sartain. 

Am primit de Crăciun o carte, de la un bun prieten si colaborator, Four Thousand Weeks – Robert Bourkeman și, deși încă nu am terminat-o, pot spune că aduce o perspectivă interesantă și provocatoare asupra vieții și a felului în care ne folosim timpul. De unde și întărirea temei mele majore pentru 2022: sens și semnificație, în tot ceea ce fac.

Scrisul

Scriu mult. În medie 4 articole pe lună. La început m-a speriat ideea rubricilor permanente deoarece reprezintă un angajament ferm. Și inspirația nu vine întotdeauna la timp. Dar conectarea la realitate, da! Medii diferite, audiențe și stil relativ diferite. Opțiunea mea este să rămân ancorată în realitate, sa leg ce se întamplă în societate de tot ce ține de educația și transformarea în leadership, să nu creez o distincție de tip siloz între mediul privat de business corporatist, conducerea in mediul antreprenorial românesc sau conducerea administrativă, la toate nivelurile societății. Cred ca a menține ziduri, mai ales la nivel de principii și de valori este in defavoarea dezvoltării societății și, cu cat va crește gradul de uniformizare a aplicării unor principii sănătoase de conducere indiferent de domeniu, cu atât avem șansă sa creștem ca națiune. Asta e forma mea de patriotism. Și sper că am o minimală contribuție în a crea acces la înțelegerea a ce înseamnă leadership pe bază de valori și principii într-un limbaj accesibil pentru a încuraja pe fiecare să aibă o relație principială cu leaderii lor. Să fie ei înșiți lideri în comunitățile lor, indiferent de natura acestora. Nu doar așteptări fără contribuție, nu doar formă fără fond. 

E nevoie să discutăm cât mai mult despre leadership. Și despre ce înseamnă acesta dar și despre reciprocitate, ce înseamnă a face un parteneriat cu leaderii. De multe ori se creează limbajul de ”ei și noi!”, liderii și ceilalți și asta nu servește decât celor care ocupă funcții de conducere fără a fi liderii, indiferent de tipul de organizație în care există deoarece creează premisele schimburilor tranzacționale, bazate pe forța, putere, coerciție, fară valori și principii. Iar România are nevoie de valori și principii înainte de orice. 

Adunate la un loc, articolele ultimilor 8-10 ani ar putea fi o carte. Și ego-ul meu strigă uneori imaginându-și numele pe coperta unei cărți. Apoi mă opresc spunând ca nu i-a venit timpul. Apoi mă răzgândesc spunându-mi că nu este despre asta ci despre faptul că scriind contant, legat de prezent contribuția poate fi mai largă...îmi propun să îmi clarific asta...și să o transform în altfel de proiect. 

Proiectele anului 2021

Am avut șansa unor proiecte frumoase și provocatoare in 2021. Valori, cultură, gândirea și discutarea unor viziuni de business, clarificarea misiunilor...s-au legat aproape toate in această direcție. Echipe care au nevoie sa se oprească din fugă și să se uite la ce este important, să se realinieze, să accepte că pot fi vulnerabile și că asta, de fapt, le folosește.. sunt recunoscătoare pentru spațiul creat, pentru ca mi-au permis însoțirea, pentru vulnerabilitate, puterea de a vorbi despre adevărul lor, de a aborda cu curaj calea și călătoria.

Prietenii

Cei care mă cunosc îndeaproape știu că am un grup de prieteni apropiați cu care am petrecut ultimii ani într-o rutină foarte sănătoasă...lucrăm în medii diferite și nu obișnuim vorbim despre profesie, avem copii de aceeași vârstă și am reușit, mai ales acum în pandemie să ne ținem împreună, aproape chiar dacă unii sunt la studii în străinătate...dar legătura noastră a consolidat relații care, de obicei, se rarefiază la vârsta lor, fiecare cautându-și durmul în viață. Ne vedem cu sfințenie în fiecare vineri seara, prin rotație, în casa cuiva, mancăm ceva bun gătind cu plăcere unii pentru toți ceilalți și ne delectăm cu un vin bun. Râdem mult împreună, până la lacrimi uneori, jucând cărți sau alte cele. Vineri seara este porția de sănătate emoțională. Suntem la vârsta la care ne pierdem părinții și ne pleacă copii și ne găsim sprijin sărind unul în ajutorul celuilalt, făcând împreună, diverse, prin curți, la final de săptămână sau trăgându-ne afară cu biclicleta sau la plimbare. 

Am avut întotdeauna prieteni buni. Momentul acesta al maturității și felul în care ne raportăm la realitate face însă ca ceea ce trăiesc acum alături de prietenii noștii să aibă savoare și complexitate. Și să ofere mult echilibru.

Familia

Mă uit la 2021, în relație cu familia mea, tot ca la un an de transformare. Anul cand fiica se mută de acasă și casa e dintr-o dată mare și aparent goală. Și ai nevoie de recadrare, de reglare fină a relației în cuplu, spațiul este dintr-o dată doar cu noi, și de ținere aproape fără a fi intrusiv pe cel care părăsește acest spațiu atât de intim, de cald, de protectiv care este casa. 

Privind retrospectiv, încă cred că a fost un act de curaj...Adina mea se mută de acasă în mijlocul clasei a XII-a, înainte de bac, înainte de examenul la facultate, se descurcă singură, doar cu un minim de ajutor, îți ia toate examenele iar eu reușesc să stau la distanța potrivită și să accept ca a devenit adult și e pe picioarele ei. Mi-am repetat de multe ori că am crescut-o pentru a fi capabilă să ia decizii și nu pentru a sta pe lângă mine, că este iar, o asumare pe care am făcut-o aceea de a o sprijini într-o carieră și o meserie în care va avea mult de muncit și de învățat și că, singura schimbare de făcut este să lucrez cu nevoia mea de control. ”Work in progress!”J 

Dar, familia este și a rămas centrală și este datorită actului ei de curaj într-o nouă fază de echilibru. Sunt recunoscătoare!

Cum să vină 2022?

Mă repet: cu sens și semnificație.  Dacă am obiective? Desigur. Dacă le voi aborda cu motivație? Da, mă simt foarte motivată să continui să contribui, să scriu, să lucrez, să fiu aproape de cei pe care îi iubesc. Dacă voi reuși? Pentru fiecare dintre intențiile de mai sus da, știu că voi reuși. Și așa, rezultatele vor continua să apară.

Ce vă doresc la final de 2022? Să rămâneți sănătoși voi, familiile și prietenii voștri. Dacă nu acum, în ultimele ore ale lui 2021, măcar în primele zile ale lui 2022 să încercați un exercițiu de reflecție și învătare despre voi, un bilanț simplu dar cât se poate de onest!

La mulți ani!

Sursa foto: Pixar's Inside-Out

Vrei să primești informații relevante despre coaching?