3 gânduri de început de an


Primul gând: despre autenticitate în ceea ce facem ca leaderi Este legat relația dintre părinți și adolescenții care cresc. La fel de valoros și aplicabil însă în relația dintre cei care conduc oameni și oameni care sunt în echipele acestor...

Primul gând: despre autenticitate în ceea ce facem ca leaderi

Este legat relația dintre părinți și adolescenții care cresc. La fel de valoros și aplicabil însă în relația dintre cei care conduc oameni și oameni care sunt în echipele acestor conducători. Am ascultat în această perioadă de vacanță dezbaterea - introducere la un workshop ținut de Gabor Mate și de fiul său Daniel Mate, în Canada, un workshop despre relația deschisă și autentică între un tată și fiul său, cu toate zbaterile, durerile, întrebările, acceptările sau lipsa acestora, întreaga evoluție și extraordinarele descoperiri pe care le-au făcut doi oameni unul despre celălalt.

Puteți viziona această secvență aici: Dr. Gabor Maté & Daniel Maté: "Hello Again: A Fresh Start for Parents and Their Adult Children"

Dacă veți avea răbdarea să vedeți secvența până la capăt, este un lucru extraordinar pe care Dr. Gabor Mate îl mărturisește. Nu citez exact, dar în esență este vorba despre autenticitate. Studiază de foarte mulți ani comportamentele oamenilor, relațiile dintre ei, felul în care practica conștientă a unor comportamente poate crea minuni în relațiile dintre oameni și poate deschide căi nebănuite bazate pe apreciere și respect. Însă, spune el, având 72 de ani la acea vreme, abia de curând a început sa simtă cu adevărat autenticitatea propriilor sale comportamente în spiritul a ceea ce el spune, predă, despre care scrie și despre care le vorbește altora de o viața întreaga. Într-un fel sau altul, regăsesc aici mesajul unei alte autoare, Amy Cuddy, "Fake it till you make it!".

Ascultându-l pe Mate am reflectat la două aspecte: primul legat de faptul că fără o străduință conștienta dezvoltarea nostră personală ca leaderi nu se poate împlini către autenticitate.Mai direct, chiar dacă nu ti se par sută la sută aplicabile, sau ți se par ca venind dintr-o altă lume bunele practici în legătură cu conducerea oamenilor merită puse în practică, testate și ușor, ușor comportamentele constructive, umaniste, legate de respect și adevăr vor începe să devină naturale și tu să te simți, ca lider, mai autentic. Al doilea lucru la care am reflectat este legat de ce le cerem oamenilor pe care îi conducem să facă. E ușor să vorbești despre a fi productiv, e ușor să vorbești despre la fi aliniat unui set de valori, e ușor să vorbești despre spirit de echipă. Toate acestea sunt lucruri pe care le învățăm în tot felul de cursuri de management și leadership dar pe care, ne este greu să le punem în practică, în mod real și autentic. Deci practica personală și dezvoltarea personală primează așteptărilor noastre față de oamenii pe care conducem. Altfel este pura demagogie. Și în consecință, posibil să fim ascultați dar nu urmați.

Al doilea gând: despre cum facem să gândim cu capul nostru

Pornesc de la faptul ca una dintre conversațiile pe care le am cu fiica mea adolescentă este legată de citit. Nu sunt singurul părinte care are aceasta conversație și nu doar cu ea ci și cu prietenii ei, ori de câte ori se ivește ocazia. În lumea aceasta digitalizata un video sau un articol scurt pe net sunt mult mai accesate decât orice fel de carte. La un moment dat, unul dintre ei îmi dă următoarea replica: "Nu citesc pentru ca vreau să gândesc cu capul meu, nu să-mi însușesc ce-au spus alții!" Lasand la o parte contradicția în termeni (și articolele sau secventele de pe youtube sunt tot "ce au spus alții")răspunsul m-a dus cu gândul în două direcții.

Una: în afară de puțini părinți care citesc efectiv, care pot fi un model pentru copii lor, locul în care li se cere să citească este școala. Și școala, din păcate, nu le cere să gândească cu capul ci le cere să învețe, sa retină tipuri de compuneri, tipuri de texte, literatura impusă, literatură anacronică pentru vremurile pe care le trăim, nu le cere sa analizeze mai nimic ci doar să redea ceea ce au înțeles eventual. Adică școala face exact opusul aceea ce cer aceste vremuri: să învețe copiii să gândească cu capul lor. Deși circulă la liber filmul realizat de World Economic Forum în ianuarie 2016 în care se evidențiază foarte clar ca abilitatea care va asigura succesul profesional în următorii 15 ani este gândirea critică, totuși școala se încăpățânează să antreneze copii și adolescenții pentru orice altceva în afară de gândire critică. Și da, reacția lor este sa respingă cărțile, nu pentru c-ar știi ceva despre nevoia de gândire critică ci pentru ca, în mod natural, capacitatea lor de procesare, de analiză critică așa natural, cum se pricepe fiecare, poate fi mult mai ușor aplicată dacă vezi un video, dacă te documentezi de tip "știați că?" sau dacă baleiezi ra preapid prin wikipedia. Concluzia ar fi ca oamenii, de fapt, vor să gândească capul lor dar asta se poate întâmpla doar dacă le cream mediul propice.

A doua: extrapolând la mediul organizațional, ai lăsa pe oameni să gândească cu capul lor pare chiar mai greu de când ai inspira pe copii să citească. De ce? Pentru că este mai riscant. În primul rând este posibil să-ți conteste modul tău de a gândi și să te pună situația, pe tine leader, de a fi în mod real conectat la oameni și nu doar la obiectivele și competențele tale. În al doilea rând, îți pune cu adevărat la încercare abilități pe care la rândul tău nu le-ai avut antrenate în decursul pregătirii tale profesionale, și anume, acelea de a asculta și de a pune întrebări. Și nu este nimic mai greu pe lumea asta decât să te antrenezi la maturitate pentru ceva ce se învață de mic copil: comunicarea deschisă și asertiva. În consecință concluzia la aceasta a doua perspectiva este că liderul face parte din acel mediu propice care va antrena oamenii să gândească critic, cu propriul cap, și că secvențialitatea este exact asta: întâi liderul este cel care va acționa în sensul schimbării unui comportament propriu și abia apoi se justifică așteptarea lui ca oamenii din echipa să gândească, sa acționeze și să se implice pe termen lung.

Al treilea gând: cum ar fi posibil să negociem contradicția între "trăiește clipa, trăiește prezentul" și "să construim un viitor pentru copiii noștri"

Indiferent ce site de dezvoltare personală accesezi, în proporție covârșitoare ești învățat să te bucuri de prezent, să-ți reduci nivelul de anxietate prin a nu te mai gândi atât de mult la viitor. Dinamica lucrurilor și viteza cu care trăim ne obligă să acționăm pe termen scurt, mai degrabă timpul nostru se ocupă cu "a face" lucruri acum, cat probabil nu e prea târziu (nu se știe pentru ce) deși, a înțelege ce-i cu tine pe lumea asta necesită tocmai oprirea, reflecția, și gândirea legată de viitor. Cum oare să trăiești pe deplin clipa dacă nu știi cine ești?

Și cum istoria se repeta, de fapt, la nesfârșit în prag de an 2018, între numeroasele clipe pe care vă străduiți să le trăiti la maxim, mă gândesc să ne oprim puțin. E un moment bun încă, până când "a trăi la maxim prezentul" nu ne împinge prea tare de la spate să ne gândim de ce suntem de fapt cu adevărat responsabili, mai ales aceia dintre noi care conducem oameni, să ne străduim la a ne ține autentici în ceea ce facem tocmai pentru a putea creea un viitor în care echipele noastre, viitorii noștri colegi, copiii noștri se poata gândi cu capul lor.

Unul dintre lucrurile pe care oamenii declară că și le doresc cel mai mult în munca lor este respectul. Și unul dintre lucrurile pe care le repet la nesfârșit, acelora care-și doresc sa primească respect este că o pot face la nesfârșit. Fără a avea neapărat succes. Pentru că respectul este ceva molipsitor, este ceva ce se întoarce către tine dacă oamenii simt că le creezi, în mod autentic și sincer, acel spatiu in care ei să poată fi ei înșiși. Sa gândească cu capul lor.

Vă las cu această întrebare. Eu încă nu am găsit pe deplin răspunsul...

Vrei să primești informații relevante despre coaching?