„E adevărat tipul...!” spune unul dintre cei doi tineri, în spatele meu, în zona în care își beau cafeaua. Lucrez la un proiect de leadership, într-o companie care are o combinație relativ omogenă de generații. Generația tânără este însă mai puternic vizibilă și din ce în ce mai numeroasă. Media de vârstă scade constant și asta bucură pe toată lumea. Pe de altă parte, le generează tot felul de situații provocatoare. De la stil de lucru la dorința de a mișca totul pe repede înainte și de a se muta dintr-o arie în alta, fără a da senzația că au aprofundat suicient, generația tânără cere un alt fel de leadership.

M-am gândit, prima dată, că vorbesc despre vreun coleg din cercul lor de prieteni însă, firul discuției duce către unul dintre șefii lor...care e...”adevărat!” și care, este admirat pentru asta. 

Nu am mai stăruit lângă aparatul de cafea. Am plecat însă cu o temă de reflecție. Ce înseamnă să fii un lider „adevărat” și cum am putea crea energia aceea molipsitoare pe care am văzut-o în discuția celor doi. Cu siguranță că platforma asta de energie mută repede lucrurile din loc și crează o zonă de participare și de implicare plăcută. Indiferent de generație.

Pentru mine, a fi „adevărat” e un cumul de autenticitate combinată cu curaj. 

Autenticitatea este un termen des vehiculat astăzi în legătură cu leadershipul. Poate pentru că, oamenii s-au săturat de atâtea manifestări care indică urmărirea mai degrabă a scopurilor individuale de către leaderi și, asociat acestora, o falsă imagine. 

Autenticitatea generează sentimentul de încredere. Încrederea și admirația pentru cel „adevărat” se bazează practic pe o ecuație, pe o combinație de factori pe care liderii, uneori, îi uită sau neglijează.

În ecuația asta intră credibilitatea.  Mulți lideri pun accent pe credibilitate. O fac însă într-un fel care o situează la marginea ariei de generare în încrederii. O situează mai degrabă în aria de impunere. „Să știu, să dau soluția, să facă cum spun eu, să fie așa cum gândesc eu...” substituie de multe ori credibilitatea reală, cea câștigată pentru că oamenii recunosc la tine experiența și expertiză, cumpănirea și înțelepciunea deciziei. În primul caz, cel al lui „știe tot”, e greu de crezut că putem menține pentru un timp îndelungat admirația resimțită de personajele mele de mai sus. Pentru că, la un moment dat, fiecare dintre noi se satură de un „știe tot” și încetează să îl mai admire și să îl mai urmeze. Și uite cum leadershipul tău sare în aer și te întrebi de ce trebuie să pui atât de multă energie în a convinge niște oameni care, altă dată, te urmau fără să comenteze.

Un al doilea element al ecuației de încredere, care îți permite să devii „adevărat”, este apropierea de oameni. Așa numita „intimitate” pe care reușești să o creezi în preajma ta, capacitatea de a lăsa oamenii să se apropie, să vadă omul, să vadă preocupările legate de oameni, empatia. Empatia, de multe ori dificil de definit, se simte și permite oamenilor să depășească barierele și distanța față de putere pe care, noi românii, o avem în mod natural. Lipsa acestei apropieri umane și lipsa empatiei fac imposibil ca oamenii să te vadă, pe tine, cel „adevărat” și să vorbească cu admirație despre asta.

Mă adresez acum celor ce conduc oameni. îi invit să se conecteze mai puternic la nevoia de autenticitate în ceea ce fac. Unul dintre motivele pentru care oamenii își pun o „mască socială” în fața celor cu care muncesc este prejudecată că autenticitatea aduce vulnerabilitate și că, vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune. Și alături de această prejudecată mai este una: aceea legată de faptul că oamenii așteaptă de la noi, leaderii, să fim eroii de neînfrânt, să avem toate soluțiile, să fim puternici și orientați în orice fel de situație. Între cele două așteptări și prejudecăți, în același timp, este un spațiu de definire al leadershipului care merită explorat.

Dacă mergem la dicționar – și vă invit să mergem la definiție ori de câte ori avem dileme sau e nevoie să clarificăm definiții care ar putea genera dileme -  autentiticatea, termen care provine din limba franceză, are înțeles de: siguranță, certitudine, autorizare, originalitate, legalizare sau omologare. 

În esență, autenticitatea, calitatea aceasta de a fi tu însuți și, de a avea curaj să fii tu însuți, oferă oamenilor siguranță și garanția că sunt lângă persoana potrivită. Și totul poate deveni mai ușor.

Autenticitatea generează încredere. Este un mesaj care merită repetat. 

Încrederea mai are două ingrediente. Unul este legat de siguranță, de așa numita fiabilitate a relației: cât de mult mă pot baza pe persoana respectivă. Cât de mult mă pot baza pe liderul meu că mă va reprezenta? (cine altcineva să o facă, eu nu sunt în poziția în care să am acces la foruri decizionale, la resurse, nu am mereu viziunea de ansamblu..spune omul din echipă).  Cât de mult mă pot baza că se ține de promisiuni? (sunt multe momente dificile în viața unei echipai, a unei organizații, a unei societăți când liderii promit...beneficii, sprijin, schimbări, resurse...și când, din orice fel de motiv promisiunile nu se întâmplă.) Cât de mult știm în ce direcție ne îndreptăm? 

Ajungem astfel la cel de al patrulea ingredient al încrederii: scopul comun. Un lider autentic, „adevărat” crează scop comun. Pentru că el știe că acest scop comun devine un multiplicator de energie, de atenție, de rigoare, de răbdare, de implicare...de orice poate contribui la reușită. Similar, dacă oamenii sesizează, înțeleg rațional sau măcar intuiesc ca leaderul are, mai degrabă, un scop personal mai presus de scopul și binele întregii echipe, se rupe vraja...nu numai că nu mai cred în leader dar, oamenii încep să urmărească și să alimenteze propriile obiective în fața oricăror altora. Se distrug echipe prin acest efect de multiplicare. În acest fel pot pieri companii dar și societăți.

În companii, leaderii autentici se preocupă de această ecuație a încrederii și se mențin autentici. În coaching, în proiecte de dezvoltare organizațională sau de schimbare, o arie intensă de lucru este legată de această ecuație a încrederii care, odată înțeleasă și internalizată produce efecte deosebite. Vorbim despre capacitatea leaderului de a se înțelege, de a se dezvolta emoțional și în sinea caracterului său, ca despre #smartleadership. Adică, acel tip de leadership care este pragmatic, aplicat și autentic în egală măsură.

Întrebarea este însă legată de mecanismele prin care am putea contribui la nivel de societate pentru a crea leaderi autentici, leaderi „smart” nu în sensul de șmecheri ci în sensul de „adevărați”? Cum putem cere celor ce doresc să devină leaderii societății să rămână în zona de menținere a încrederii, să rămână în zona scopurilor comune: noi cetățenii și ei cei ce ne reprezintă. Cum să nu mai permitem leaderilor să activeze preponderent în zona obiectivelor individuale uitând de oricare dintre cele patru ingrediente de bază ale încrederii?

Unul dintre răspunsuri este: fiind noi înșine mai autentici și curajoși.

Citeste mai mult: adev.ro/pzs5f2