Ne luăm în serios și simțim că purtăm pe umerii noștri greutatea întregii lumi. Uneori. Nu spun asta cu nici un soi de ironie. O spun cu compasiune deoarece, în coachingul executiv, cei pe care îi antrenez au responsabilități mari și, de foarte multe ori, au nevoie să se reconecteze la ideea fundamentală că sunt oameni și, sunt astfel vulnerabili la presiune, la incertitudine și ambiguitate, că nu au răspuns la toate problemele și nu au decizie la toate situațiile și că, asta este perfect în regulă.

Drumul către vulnerabilitate este unul dificil pentru că lucrăm ani de zile pentru a ne întări și a face față unei varietăți de situații care să justifice responsabilitatea pe care o avem: prin rolul de lider într-o organizație, responsabilitatea față de oameni, față de clienți sau față de obiective. Avem, coach și client, doza și propria nevoie de vulnerabilitate pentru ca prin coaching, dezvoltarea și învățarea să se poată întâmpla, natural, profund, sustenabil.

Vulnerabilitatea creează spațiul de reflecție și fără aceasta, conversația, oricât de bună calitate ar avea, rămâne o conversație, împărtășire, în schimb baza întrebări și relative doze de ascultare, dar cumva învățarea nu se întâmplă deoarece rămâneam în spațiul de nevoie de confirmare, fără să lăsăm, cu totul, armura jos. „Coachingul e un soi de terapie pentru manageri?”, mă întreabă unul dintre noi mei clienți zilele trecute. Numai ideea de terapie pare să sperie și, susținem pe deplin nevoia de igienă emoțională și mentală pe care o poate aduce psihoterapia în viața noastră, e de clarificat încă odată că procesul de coaching este un parteneriat de învățare, creativă, deschisă, care se bazeză pe încredere, respect recirpoc, posibilitatea vulnerabilității și a compasiunii autentice, într-un spațiu confidențial. Un spațiu în care definiția vulnerabilității să nu mai fie aceea a slăbiciunii ce a deschiderii către a putea auzi și genera noi posibilități.

Spațiul sigur, de coaching, arareori poate fi explicat în detaliu, pe deplin rațional, el mai degrabă se simte și este supus presiunii așteptărilor și presupunerilor cu care intrăm în el. De multe ori, omul din fața ta, clientul, leaderul vine cu așteptarea să-i dai sfaturi și tu trebuie să-i reziști. De multe ori, clientul de coaching, presupune că ar putea găsi, ca prin minune, soluții imediate și punctuale la neliniștile sau problemele sale. De multe ori, în felul în care vin în coaching (mai ales în coachingul executiv) există presupunerea și așteptarea clientului să aibă în față un expert, un coach care să îi spună, să îndrume. Acela este un mentor. Cum se nasc aceste așteptări… în viața reală viteza cu care este nevoie să găsim soluții și să clarificăm ne țină departe de spațiul în care, a nu știi nimic și a nu avea nicio așteptare specifică, un spațiu în care să nu dovedești, lăsând gândurile să se întâmple pur și simplu, ei bine, în viața de zi cu zi, nu prea există.

Eu însămi am învățat vulnerabilitatea cu greu. Provin dintr-o generație care a fost educată cu disciplina regimului comunist în care, părinții îți dau cariera și, în care, fiind printre cei mai buni la școală îți dădea, cât de cât, șansa să obții un serviciu decent, aproape de casă sau într-un oraș. A fi competitiv, chiar dacă erai o persoană plăcută și aveai mulți prieteni, era regula de bază. Performanța ridicată, lipsa opțiunii de a greși sau de a avea eșecuri, tendințele de perfecționism fac parte din lungul șir de moșteniri pe care le avem bine ancorate în modul nostru de a fi. Călătoria dezvoltării personale nu a început pentru că mi-am propus asta, s-a conturat intuitiv, în timp, pe măsură ce am început să învăț într-un domeniu complet nou legat de oameni și nu de inginerie, legat de improbabil și încerci mai mult decât de cifre, structură și claritate, legat de conducerea oamenilor, comunicare, conectare și înțelegerea psihologiei performanței. A durat destul de mult până am înțeles felul în care am nevoie, eu însămi, să-mi aduc aminte din când în când că sunt în primul rând om, că sunt vulnerabilă și că e nevoie să acord înțelegere și empatie în primul rând mie și că, abia apoi, sunt un om care livrează performanță. 

Contactul cu vulnerabilitatea personală este unul contondent pe alocuri pentru că îți poate zgudui încrederea că vei putea în continuare plasând acolo îndoiala slăbiciunii personale.

Mi-a luat ceva timp, multe sesiuni de coaching, am lucrat cu un supervizor, am lucrat cu un terapeut sa simt și să înțeleg diferența și să îmi fac bine.

Dezvoltarea capabilității emoționale la lideri, înțelegere a inteligenței emoționale, a devenit subiect obligatoriu mai ales după anii 90 când efectele dezvoltării tehnologiei și globalizare au devenit vizibile, viteza de lucru, responsabilitatea și presiunea asupra conducătorilor de afaceri s-a dublat, triplat, a creat oportunități de redefinirea succesului dar a creat și posibilitatea de a ajunge foarte ușor în spații înguste în care burn-out-ul este mai degrabă regula. Dar conectarea cu propriile tale emoții și acceptarea lor, este un proces care durează.

În ultimii trei ani aproape, s-a întâmplat ceva nou prin pandemie și prin tot ce-a generat aceasta: nevoia de a nu mai neglija discuțiile legate de sănătate emoțională și de sănătatea mentală a devenit stringentă. La toate nivelurile din organizație s-a instalat oboseala, toate procesele interne implicate de modul în care trebuie să facem față incertitudinilor și complexității au fost accelerate și din ce în ce mai mulți lideri au înțeles valoarea de a avea un partener și de a găsi soluții prin reflecție la toate aceste teme într-un spațiu sigur și plin de încredere, în lipsa competitivității și a judecăților de valoare, potolind tendințele de perfecționism și rămânând față în față cu sinele pentru a găsi un nou tip de echilibru, pentru a putea integra viața și munca într-un fel pe care nu l-am gândit în trecut.

În legătură cu vulnerabilitatea, există câteva mituri care merită demontate

Primul mit și cel mai răspândit este că a fi vulnerabil înseamnă a fi slab. Fără direcție sau fără putere de decizie, abandonând așteptările pe care le au ceilalți de la tine atunci când ți-ai asumat rolul de conducere. Ar fi vulnerabil poate fi privit ca un adevărat act de curaj pentru că înseamnă de fapt să fii capabil să îți privești setul de valori, de convingeri și de credințe, să te întrebi în ce măsură are nevoie de revizuire și în ce măsură te servește în noul context în care trebuie să faci față alături de toți cei pe care îi conduci și îți sunt alături.

Un al doilea mit este legat de faptul că am putea alege să nu fim vulnerabili. Afirmații este complet falsă pentru că vulnerabilitatea nu este ceva ce facem cinste ceva ce vine din interior în directă legătură cu emoțiile noastre care sunt inseparabile de noi. Faptul că un lider ar putea fi descurajat în anumite situații, încerca stări de confuzie sau s-ar putea simți copleșit face parte din realitate. Succesul liderilor este pe măsura succesul echipei lor, iar ceea ce leagă oamenii între ei este sentimentul că împărtășesc aceeași situație, spiritul de echipă este o emoție, mobilizarea energiilor, inițiativa și implicarea sunt mai degrabă despre emoție decât despre rațiune. Pentru ca toate acestea să se întâmple oamenii au nevoie să se poată conecta emoțional cu liderul lor și asta se întâmplă atunci când liderul este vulnerabil.

Un al treilea mit la care mă refer, cu care am trăit o bună perioadă de timp, este legat de faptul că „le putem duce singuri”. Asta face de multe ori să nu cerem ajutor și să ajungem în situații limită fizic sau psihic în care puterea noastră de decizie și rațiunea ne sunt afectate. Vulnerabilitatea și capacitatea de a cere ajutor salvează calitatea deciziilor noastre pentru care suntem de fapt acolo, în rol de lider.

Nu, coachingul (executiv) nu este terapie pentru leaderi, dar crează spațiul sigur pentru ca și cel mai puțin confortabil leader cu ideea de acceptare a vulenerabilității să o poată descoperi și să lucreze cu ea, punând la treabă empatia, sensibilitatea față de ceilalți, capacitatea de conectare, adică poate deveni, în timp real, un leader empatic, inclusiv, un leader care servește scopului și menirii sale.

Articol publicat pe PRwave.ro