Unde suntem? Suntem între lumi. Probabil una dintre ultimele zbateri ale lumii tradiționale, cea în care fiecare dintre noi trebuie să fie în raza de vedere și de acțiune a celui care ne conduce.
Fără doar și poate, ce se întâmplă în foarte multe societăți prin revenirea agresivă a unor tendințe super tradiționaliste face parte din această zbatere. Pe alocuri vor câștiga. Pe alocuri, vor fi comunități sociale sau profesionale care vor avea de suferit pentru că, atunci când se acționează în forță, oamenii care au alte viziuni, fie sunt loviți de uimirea și de șocul că așa ceva nu se poate întâmpla, fie se opun instant și, din această ciocnire, singura parte care are de suferit este progresul. Pentru că totul se oprește în loc până se reechilibrează sistemul și intră într-o nouă etapă de creștere și transformare.
Cred cu tărie că omenirea va continua să progreseze, din păcate, cu sughițuri intermitente.
Vedem toate acestea la nivelul societății prin decizii controversate, în democrații pe care le considerăm avansate, prin revirimentul autoritarismului și al impunerii unor direcții care nu au de-a face cu implicarea, consultarea democratică, leadershipul autentic, modern sau cu punerea în valoare a potențialului uman.
În mediul profesional, lucrurile sunt mai nuanțate, dar, cumva în oglindă cu ce se petrece în societate. Fenomenul “Marii demisionări” este o ”revoltă populară” la impunerile managementului tradiționalist care a supraviețuit, în foarte multe companii, până de curând. Când, în luna februarie, CEO Goldman Sachs și-a chemat toți angajații, imediat, 100% la birou, jumătate dintre ei nu s-au prezentat. Părea ireal și probabil managementul a fost mut de uimire în fața unei asemenea reacții. Cei care au condus și au creat companii competitive și agresive care au reușit să devină globale și lideri în industriile lor, au făcut-o adesea printr-o mâna forte, în care principiile de leadership, de consolidare a echipelor, de crearea unui mediu participativ și bazat pe o responsabilitate asumată au fost aplicate fie selectiv, fie punctual.
Sunt însă și foarte mulți lideri inspiraționali, care au avut un asemenea succes și care au creat progres prin alte metode – creștere personală, implicare, experimentare și punere în valoare. În esență, ne aflăm și în mediul de business între lumi, oricât de mult ne-a ajutat tehnologia să progresăm și să ne îmbunătățim munca și productivitatea, oricât de mult au progresat învățarea și accesul la informație.
Presiunea pe rezultate imediate pare că transformă totul într-o criză și acolo unde nu este, ține oamenii încordați la maximum fără să le dea posibilitatea să se gândească serios la viitorul pe termen lung, alimentează stresul și duce pe majoritatea managerilor la nivelul prăpastiei de burnout, al îngrijorării în privința viitorului și al imposibilității de a rămâne calmi și echilibrați, favorizând prelungirea vieții managementului autoritar până când va veni momentul ca noile generații să devină majoritare și tehnologia colaborativă să își arate cu adevărat valoarea.
Pentru a face un salt, orice sistem are nevoie de a-și aduna energiile interioare și a crea o mișcare de propulsare din starea actuală într-una viitoare, spre mai bine. Nu există decât aspirația spre mai bine. Că acest bine poate fi foarte îngust, personal și egoist este o altă discuție. Pandemia, criza energetică, criza containerelor, potențial la criza financiară, războaiele și tensiunile la nivelul societăților în orice loc de pe glob creează dezechilibre care încetinesc puterea acestui salt. Însă fiecare dintre aceste fenomene au incorporate ca în miezul lemnos al unui fruct o sumedenie de soluții de progres și multe dintre ele încolțesc și generează ceva nou. Pandemia a creat posibilitatea ca munca hibridă sau săptămâna redusă de lucru să-și facă loc, au permis ca fenomenul digitalizării să se accelereze, criza climatică permite inovarea și avansarea tehnologică pentru soluții care să și protejeze, nu doar să altereze. Și lista exemplelor poate continua.
Pentru scurt timp, suntem pe un nou palier de dezvoltare, din perspectiva mea mai bun decât cel de dinaintea pandemiei și la un nivel diferit de conștientizare. Asta nu face mai puțin probabile încercările celor care au modelat trecutul de a ne invita și forța, uneori, să ne întoarcem în acel trecut, închipuindu-și că doar tehnologia și nivelul de utilizare al acesteia este diferit și că oamenii rămân la fel.
Cine suntem? În majoritatea mediilor profesionale, ce este astăzi diferit este nivelul de conștiență personală a fiecăruia dintre noi după această trauma pe care am trait-o la nivel planetar. Este rezultatul unui soi de război cu noi înșine și cu toate fricile noastre. Frica de a nu pierde oameni dragi, de a nu ne pune propria viață în pericol. Nevoia de a avea un pic mai mult confort, de a ne conserva economiile, de a ne bucura de viață acum și de a putea continua să facem ceva pentru copiii noștri.
Fragilizați și mai puțin încrezători, așa percep eu oamenii astăzi. Dornici de un pic de odihnă după burnout. Este o stare de fapt greu de negat, însă este și o mare șansă de a ne pune întrebări în legătură cu ce contează cu adevărat, în ce credem și cum dorim să arate viitorul.
”Cine suntem?” nu este o întrebare care se așază prea des pe buzele celor care conduc operațiunile și proiectele de zi cu zi. În continuare, întrebarea care persistă este “cum să fac?”, de parcă acțiunea fără direcție ar putea să ducă lucrurile altundeva decât într-o presiune perpetuă.
Desigur că trecutul și experiența noastră pot fi pline de pilde, învățături și bune practici, iar exercițiul de revizuire a acțiunilor și de extragere a învățămintelor este unul obligatoriu. Cu condiția să nu te oprești aici și să prelungești exercițiul reflectiv la contextualizare: cum se pot aplica aceste bune practici azi, în situația actuală, cum îmi doresc să arate rezultatul și care pot fi pașii pe care îi pot parcurge către acel rezultat. Arareori își pun liderii întrebarea cine vreau să fiu eu pentru echipa mea și cum vreau să-i ghidez către rezultate, ce este important în acest proces și ce ne va ține laolaltă când lucrurile nu vor merge așa cum ne așteptăm. De cele mai multe ori, întrebarea perpetuă ”cum să fac, cum să fac, cum să fac?” se transformă în ”cum să-i fac?” schimbând complet mindsetul dintr-unul colaborativ într-unul de acțiune imediată și nu neapărat gândită sau într-un blocaj. Pentru că, atât timp cât nu dezvolți un crez comun, nu poți ”să-i faci” pe oameni să facă mai nimic, decât strict ceea ce le servește interesului personal.
Viitorul va putea fi modelat în momentul în care vom înțelege ce este cu adevărat important pentru noi să existe în acest viitor.
Ne dorim să avem o companie de succes? Mai întâi trebuie definit succesul la nivel de valori și principii și nu de cifre. Vă invit să vă întrebați câte din ședințele de strategie se ocupă de valori și principii (ce ne va ține laolaltă pe calea noastră comună către succes, cum ar trebui să se comportăm unii cu ceilalți, ce este inacceptabil chiar și în condiții de criză, ce înseamnă respect, evoluție, sprijin sau inițiativă…) și câte se ocupă strict de cifre? Imaginați-vă un pictor care își propune să vândă în următorii ani tablouri în valoare de multe milioane de dolari fără să aibă nici cea mai vagă idee ce vrea să exprime prin tablourile sale. Fără să-și imagineze acea emoție suficient de mare a potențialilor săi cumpărători dornici să liciteze uneori la prețuri de neînțeles… pentru că emoția este cea care va determina succesul final și nu calitatea pânzei sau brandul vopselelor folosite. Nu numărul de ore pe care îl va petrece pictorul în fața pânzei va conta și nici numărul de schițe care vor ajunge la gunoi. Ci, acel ceva exprimat, care va inspira…
Lumea care începe astăzi cere ca viziunea asupra operei de artă finale să se creeze în comun. Implicând diverse generații, diverse categorii profesionale, curând incluziunea ca regulă de bază pentru că, de fapt, suntem cu toții începători. Miracolul transformării tehnologiei elimină gândirea liniară, predictibilitatea și confortul pe care ți-l dă faptul că știi că, dacă acționezi într-un fel dovedit în trecut, vei putea obține rezultatele pe care le aștepți. VUCA ne tot arată că nu mai este așa. Gândirea sistemică, apropierea de oameni și crearea unui scop comun sunt ca o poezie. Că actul de creație al unei picturi, implică multe elemente de inspirație din natură… cere tuturor liderilor să devină artizani, să își asume experimentarea și relaxarea frâielor controlului, să înceapă să aibă încredere în oameni fără aroganța de a considera că ei pot și știu cel mai bine. Un exercițiu dificil pentru liderii care au fost educați în ultima sută de ani că ei sunt unicii responsabili de crearea acestei viziuni. Lucru care este dificil, creează elite și alimentează ego-uri, fără a aduce neapărat la o lume de business mai bună și la o societate mai bună, în general.
Ce facem? Un prim pas este acela de a aduce echipele de lideri la un loc. De a crea un spațiu de siguranță, în care să ne putem permite să întrebăm, să recunoaștem că nu știm și că nu suntem siguri, să co-creăm, cuvânt care nici nu există în dicționare ca atare.
Un al doilea pas ar fi să aducem principiile și valorile în viața de zi cu zi în mod constant. Să aplicăm principiul transparenței cu consecvență nu doar atunci când ne convine. Să practicăm modestia și să ne liniștim orgoliul care ne spune că, dacă ești modest, competența și reușita ta pălesc. Nici pe departe. Modestia creează spațiul colaborării și al exprimării libere fără temerea unei judecăți de valoare. Nu îți ia nimeni competența în momentul în care creezi spațiul pentru ca ceilalți să se exprime.
Și un al treilea pas ar fi să revizuim și să revizităm aceste valori și principii, din când în când, oferind posibilitatea celor care vin după noi, din generațiile mai tinere sau cu o vechime mai mică în domeniul și în compania noastră, să le înțeleagă și să le îmbogățească, întărind crezul și scopul comun într-un fel care să includă.