Mă gândesc de ceva vreme că idealizăm leadershipul. Deși vorbim din ce în ce mai mult că nu este nevoie de lideri ”pe cai albi”, de salvatori și de vizionari puternici care să aibă răspunsul și să știe direcția pe termen lung, că este important să avem lideri empatici, apropiați de oameni cu care să descopere toate aceste strategii și căi către viitor, de fapt, așteptările reale de la lideri sunt exact acestea: să fie atotcurpinzători. Cred că cei care își asumă leadershipul sunt oameni speciali, pentru că găsesc în noianul lor de resurse capacitatea de a își menține mintea limpede, capacitatea de a face față presiunilor sau de a realiza când nu fac față cu bine, de a-și reveni după situații dificile și de a continua, capacitatea de a se adapta la schimbare și de a acționa cu hotărâre. Și multe alte calități.
Când alegem liderii și le stimulăm dezvoltarea pentru ca aceștia să devină din ce în ce mai capabili să-și asume responsabilități mari, ne uităm în primul rând la comportamentele lor, la ce fac și ce spun, la rezultatele pe care le obțin, la viteza cu care obțin aceste rezultate și la constanța acestora. Liderii sunt evaluați continuu, formal sau zi de zi. Sigur, astăzi se colectează mult mai mult feedback interpersonal chiar de către lideri, se investește în dezvoltarea încrederii și a capabilității emoționale și se pune mult accent pe calitățile legate de autenticitate, empatie și capacitatea de a câștiga și păstra încrederea. Și asta pentru simplul fapt că, indiferent cât de sofisticate sunt sistemele de monitorizare a rezultatelor sau cât de mare este abilitatea organizației de a adapta din mers procesele, acțiunile liderilor în condiții de incertitudine și ambiguitate, de a crea mecanisme de colaborare necesită lucru pe bază de încredere.
Majoritatea temelor de coaching se duc în direcții legate de felul în care liderii asumă rolul, își aliniază și consolidează valorile, principiile și își folosesc vulnerabilitatea și autenticitatea cu cei din jur. Din această perspectivă, felul în care liderul arată că este autentic contează foarte mult în ochii oamenilor pe care îi conduce. Și liderii autentici – sinceri cu ei înșisi – știu asta. Pentru că, nimănui nu-i place să fie condus de o persoană pe care o consideră lipsită de autenticitate, adică potențial manipulativă, nesinceră, obedientă în fața ierarhiei, care nu pune pe masă temele dificile, care nu ascultă și nu înțelege, pe care nu știi de unde s-o apuci. Ca și în cazul încrederii, sesizăm mai degrabă lipsa acesteia. Ne este greu să definim exact autenticitatea dar sesizăm imediat lipsa acesteia.
Este deseori dificil să vorbești despre lucruri atât de fine, foarte personale și chiar subtile ca înțeles precum autenticitatea. Definiția ne spune că a fi autentic înseamnă să fii loial propriilor tale valori, propriului tău spirit, stil și personalitate indiferent cine te privește sau dacă te privește cineva. Să fii sincer cu tine însuți în legătură cu valorile tale, idealurile, calitățile tale și să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale chiar dacă rezultatul acestora nu este întotdeauna pozitiv sau poate este chiar o greșeală. Dacă ne gândim bine însă, toate evaluările noastre asupra autenticității cuiva suferă de biasul propriei noastre percepții, definiții și așteptări în privința autenticității.
Așteptăm, de exemplu, ca o persoană autentică să fie caldă și generoasă și să aibă considerație față de cei din jur. Arareori luăm în calcul că autenticitatea unei persoane ar putea să nu includă cele de mai sus pentru că acestea nu intră în setul de valori al tuturor sau pentru că situația cere o abordare focalizată pe acțiune și fermitate.
Am putea evalua o persoană care este foarte ambițioasă și orientată către rezultate ca fiind neautentică pentru că își urmărește doar propriul interes deși, în esență, persoana respectivă ar putea să fie foarte loială valorilor și principiilor sale (de exemplu că rezultatele sunt cele mai importante) și se comportă exact așa cum gândește și cum simte. E un paradox al evaluării noastre despre un om ca fiind neautentic, respectiv nesincer, dacă este mai pragmatic, direct și investește mai puțin în compasiune sau în atenția pe care o dă semenilor săi. Acest tip de autenticitate, pe care unii îl numesc autenticitate strategică (capacitatea de a rămâne loial unui anumit obiectiv sau scop pe termen lung) este mai greu de recunoscut și de apreciat. De cele mai multe ori recunoaștem autenticitatea emoțională pentru că produce la nivelul emoțiilor noastre un impact pozitiv. Spunem că un om autentic rezonează, se conectează cu noi.
Leadershipul, fiind despre oameni și nu despre managementul activităților, cere această autenticitate emoțională. Pentru că oamenii urmează oameni. Dar cere și autenticitatea strategică.
Câteva elemente care ne ajută să recunoaștem autenticitatea emoțională sunt legate de felul în care persoana respectivă se acceptă pe ea și pe cei din jur așa cum sunt. Fără să dorească să-i schimbe în permanență, fără să le ceară să se conformeze complet perspectivelor sale ci acceptându-le perspectivele diferite. Această acceptare nu implică lipsa dorinței de a deveni mai bun, ci mai degrabă conștientizarea punctelor tale tari și a ariilor în care nu stai, neapărat, prea bine. În momentul în care în adâncul sufletului tău știi că nimeni nu este perfect, știi și că orice colaborare se naște din frumusețea acestor imperfecțiuni puse la un loc.
Oamenii te pot vedea așa cum ești tu când ai un ego sănătos: o stimă de sine bine conturată, încredere în propriile forțe că vei reuși fiind realist în ceea ce te privește și neluând lucrurile personal sau neavând așteptări nerealiste din partea celorlalți în privința aprecierilor pe care ți le acordă. Un ego sănătos te ajută să nu fii impulsiv și să creezi acel spațiu de acceptare pentru toată lumea, spațiu în care oamenii te consideră empatic și deschis, deci autentic.
Legăm tot de autenticitate felul în care ne raportăm la greșeli. Asociem o persoană care este capabilă să recunoască și să învețe din greșelile sale cu autenticitatea. Este aici un amestec de autenticitate cu modestie și cu dorința de învățare exprimată deschis, rețetă sigură a generării încrederii atât de necesare în leadership.
Să vorbește deseori de vulnerabilitate și de calitatea extraordinară a unui lider de a arăta că este un om vulnerabil care nu are toate soluțiile. A arăta vulnerabilitate cere curaj și este, de asemenea, o trăsătură asociată autenticității. Nu poți fi vulnerabil simulând, nu poți fi vulnerabil fără a fi autentic. Și nu poți fi vulnerabil în momentul în care te temi de ceilalți pentru că tentația va fi să te ascunzi de ei, deci vei fi lipsit de autenticitate.
Aș încheia spunând că avem nevoie de liderii autentici emoțional care însă au capacitatea de a veni în fața oamenilor cu obiective strategice cât mai constructive la care să-i poată conecta pe oameni arătând astfel și autenticitate strategică. Ca orice capabilitate care dezvoltă relațiile cu cei din jur, autenticitatea se poate contura și defini pentru fiecare lider prin reflecție și creșterea conștienței emoționale.
Articol publicat in Revista Cariere