A existat o perioadă în care credința fundamentală era că trebuie să ne lăsăm emoțiile la ușă, în momentul în care ajungem la serviciu. Cumva, ființa umană cu identitatea ei era disociată de rolul profesional și foarte mulți oameni au ajuns, în timp, să se identifice cu rolul lor profesional, nemaifiind nimic altceva. Dacă ne gândim că petrecem 10 sau 12 ore pe zi în acest rol, începem să gândim și să acționăm în viața personală preluând obiceiuri, reacții și convingeri pe care ni le induce cultura locului în care ne câștigăm pâinea. Uneori este o cultură sănătoasă și locul de muncă ne ajută considerabil să creștem, ne stimulează și ne obligă să învățăm constant. Dar sunt și locuri de muncă toxice, în care concurența între oameni schimbă perspective, nu există siguranța psihologică și oamenii se tem să fie ei înșiși sau să fie asertivi cu colegii lor sau cu șefii lor.

Generațiile noi aduc o altă perspectivă și un alt mod de a se raporta la viață, la relații și la comunicare. La muncă, în general. Pentru ei dezvoltarea personală vine înaintea dezvoltării profesionale pentru că percep mult mai acut schimbările extraordinar de dinamice în rolurile profesionale și se bazează mult mai mult pe tehnologie și pe interacțiune în a găsi soluții, decât pe expertiza lor. Deci rolul profesional se diluează în aceste condiții și noțiunea de carieră se schimbă. Dezvoltarea personală vine prima.

Convingeri și ipoteze

Ajungem la locul de muncă și cu un set de convingeri și ipoteze, care se formează în timp, în organizația în care lucrezi sau în afara ei. Convingerile noastre sunt cele care ne sabotează cariera sau șansa de creștere, convingeri care ajung să fie limitative și dau rigiditate gândirii noastre izolate de ceea ce se întâmplă în jurul nostru ca element de progres.

Uneori întâlnim aceste convingeri sub denumirea de ”fixed mindset” iar autoarea și cercetătoarea Carol Dweck a dedicat un întreg volum făcând paralela între acest tip de mindset și ”growth mindset”. ”Fixed mindset” ne limitează, ne ține captivi într-o zonă a expertizei înguste și a dependenței noastră de niște abilități pe care dacă nu le avem ne simțim fragil și defensivi în loc să devenim stimulați să ne antrenăm.

Chiar și în domeniul nostru de activitate, al celor care se ocupă cu dezvoltarea oamenilor și prin natura profesiei sunt obligați să se dezvolte continuu și să fie la curent cu noutățile din domeniu, putem dezvolta acest ”fixed mindset”, deoarece avem nevoie de arii de siguranță și suntem permanent o combinație a celor două.

De exemplu, mi-a luat ceva timp să înțeleg că pot inspira oameni prin felul meu de a fi și prin acțiunile mele, fiind destul de multe ori în anii de început ai carierei mele condusă de credință că e nevoie să fii un specialist, să știi foarte multe și foarte bine. Asta m-a dus nu numai în episoade de burnout, pe care a trebuit să învăț să le depășesc, dar cred că a ținut departe de mine multe oportunități pe care în ultimii 10 – 15 ani le-am abordat cu mult mai mult curaj și am reușit.

Am lucrat cu un coach și așa am descoperit valoarea coaching-ului. Când alegi să lucrezi cu un coach pentru dezvoltarea carierei tale și a ta personal, exercițiul de a sonda principiile și convingerile care te ghidează în leadership sau în relațiile cu oamenii este un exercițiu care capătă caracter de obligativitate. Un coach poate observa tipare de gândire sau te poate provoca în sensul de a te întreba în ce fel îți folosește convingerea respectivă în situația în care te afli sau nu pentru viitorul rol pentru care vrei să te pregătești.

Abordarea care ne-ar putea ajuta să depășim propriile noastre bariere o reprezintă înțelegerea sabotorilor personali. Aici, cartea lui Shirzad Chamine – Inteligența Pozitivă ne dă, într-un fel foarte accesibil, înțelegere asupra felului în care noi înșine ne autosabotăm. Perfecționismul sau critica de sine exagerată, amânarea sau incapacitatea de a aborda cu asertivitate o situație tensionată sau un conflict diminuează potențialul nostru de leadership și dezvoltarea carierei, în consecință.

Din nou, dacă este să mă raportez la experiența mea personală, a durat destul de mulți ani să învăț să pun o frontiera fină dar fermă între ce înseamnă perfecționism și bună calitate. Din această perspectivă, a fost hotărâtoare pentru mine întâlnirea cu o persoană din domeniu, pe care o admir foarte mult și care mi-a oferit propoziția care pentru mine a fost o revelație ”Poți greși, dar nu ești greșit (ca om)!”

Nevoia continuă de validare

Un alt treilea element care oprește dezvoltarea carierei este nevoia continuă de validare. În mod evident, recunoașterea și aprecierea celor din jur ne fac bine și ne bucură. Însă căutarea de validare permanentă ne ține într-un loc de dilemă și îndoială perpetuă și fragilizează încrederea cu care abordăm situațiile și cu care luăm decizii. Conturarea și înțelegerea propriului sistem de valori și de principii reduce nevoia de validare și te ajută să gândești independent.

Cred că sunt două situații în care nevoia de dezvoltare personală devine evidentă.

Prima este cea aspirațională. Îți dorești să avansezi, îți dorești să poți să fii mai creativ sau mai productiv, realizezi că ai resurse și te gândești că optimizarea felului în care îți folosești aceste resurse ți-ar putea folosi pentru a progresa.

De exemplu, în perioada pregătirii mele pentru examenul de Master Certified Coach (MCC), deși făceam progrese evidente și mă apropiam pe zi ce trece de dezideratul pe care îl aveam, am avut și multe momente de cădere, de descurajare. A fost extraordinar parteneriatul pe care l-am avut cu mentorul meu la acea vreme și care m-a ajutat să înțeleg vastitatea de resurse de care dispun și să izolez și să definesc mai bine ariile în care trebuie să cresc și să fiu mai prezentă. În câteva luni, am reușit mergând mai degrabă pe ceea ce mă poate ajuta, decât pe ceea ce m-ar ține pe loc.

Cea de-a doua situație se conturează pe fondul unei tensiuni interne. Pare că nu ești aliniat între mintea și sufletul tău, între raționalitatea aparentă a unor decizii și setul tău de valori și principii, între dorința de a face un pas înainte și diferitele temeri pe care le ai sau intuiții care te țin pe loc.

Suntem puși în viața de zi cu zi în situația în care avem de luat decizii cu care nu rezonam 100%. Sunt foarte multe medii în care avansarea în carieră presupune acțiuni pe care oamenii le percep ca drept compromisuri. Uneori chiar sunt compromisuri. Însă uneori este doar expunerea la un mediu cu care nu ai fost obișnuit și în care funcționează un alt set de reguli de relaționare sau de expunere a argumentelor, un alt nivel la care trebuie să procesezi informația pentru a lua decizii bune. În ambele situații un partener de gândire funcționează ca o oglindă. Poate fi un mentor, poate fi un coach, poate fi un prieten bun. Dar nu prea poți face asta singur. Chiar dacă alegi să citești foarte mult, o clarificare sau o dezbatere asupra noilor tale învățături luate din cărți, scrise de alții din convingerile, experiențele, principiile și valorile lor, se adaugă la capacitatea ta de a gândi critic și independent deci de a te dezvolta.

Articol publicat in Cariere.ro