Mi-am dorit un spațiu dedicat coachingului. Un spațiu în care să vorbesc despre coaching, despre ce înseamnă, un spațiu special dedicat unei meserii pe care o practic, dar mai ales unei pasiuni. Un spațiu din care cei ce încă nu au încercat coachingul executiv pentru a se dezvolta ca lideri vor găsi repere, cei ce au apelat la coaching pot continua să învețe și să se întrebe, cei care fac coaching pot găsi bune practici sau pot să își calibreze practica învățând astfel, unii de la alții. Aceea de a cunoaște și înțelege oamenii și de a contribui la dezvoltarea lor. De ce? Îmi place și îmi dă satisfacție. Mă ajută să învăț. Mă face un om mai bun!
Să vă spun o poveste. Dacă îmi aduc bine aminte, se întâmpla prin 1998. Începuse să “înmugurească” piața locală de training. La vremea aceea trecusem deja prin două proiecte internaționale majore de educație managerială. Unul, alături de CODECS, celălalt alături de Institutul Bancar Roman - primul curs de management bancar în România. Începusem în 1993 și era o nebunie frumoasă: viață frumoasă, învățare, învățare, învătare, ore și zile lungi de muncă, petreceri după traininguri, multă informație nouă, oameni noi, prieteni noi, o seducție a creierului și a sufletului pe care de puține ori o trăiești… oamenii cu care lucram aveau o foame extraordinară să învețe, să progreseze, să înțeleagă chestia asta cu afacerile la multinațională…
Apoi, multora dintre noi, cei care ne-am găsit pasiunea pentru training, lucrând de cele mai multe ori alături și învățând de la străini la acea vreme, ne-a venit ideea să ne facem propriile programe. Locale, cu culoare românească, cu experiența noastră. Ca niște adolescenți care au suficientă încredere în ei să plece de acasă, am îndrăznit. Și prin 1997 apar primele firme locale de training. Unele bine ancorate și azi în piață.
Primesc într-o zi un telefon de la John. Simahaian. Pe primăvară.
Eram concurenți și totuși împărtășeam aceleași valori. Ne punem noi pe treabă să creăm un standard de profesie. Ne întâlneam în mansardă, la ei la birou și discutam ore întregi ce ar putea fi un portret al trainerului etic, bine pregătit, care să creeze impact. Mi-l amintesc pe Alex Furhman cu glumele lui ardelenești, pe Ica Drăgut și pe alții, ale căror nume și chipuri s-au estompat din memoria mea. Un grup entuziast. Nu a fost tocmai un succes, n-am reușit prea bine cu statul român și ne-am reluat curând fiecare îndeletnicirile, proiectele și viețile noastre. Dar a rămas căutarea, pasiunea și dezvoltarea noastră. Să fii cel mai bun trainer! J
Prin 2008, după mulți ani de training, într-o piață ceva mai matură, nu neapărat etică sau întotdeauna bine pregatită, mă întâlnesc cu coachingul. Mă întâlnesc mai bine zis niște clienți. Cred că intuiția le-a spus că a investi om cu om, în fiecare in parte diferit, că a le da posibilitatea unei oglinzi personale maagerilor lor și a unei interacțiuni complet dedicate lor e cea mai deșteaptă investiție pe care o pot face. Și au avut dreptate. Atunci la început, nu era chiar coaching. Sau nu așa, după toate regulile artei. Mă întrebam deseori daca îmi place acest tip de abordare. Sedusă încă de dinamica grupurilor cu care lucram, de interacțiune, de structură, de posibilitatea de a fi în lumina reflectoarelor mă întrebam ce caut eu acolo. Față în față cu un om și întrebările sale. Dar și intuiția mea a funcționat bine. Am decis să aflu mai multe. Să văd ce este pentru mine în povestea asta?
Am decis că, dacă vreau să fac coaching, trebuie să învăț și să o fac de la profesioniști. Azi, după 10 ani de coaching, îmi spun că intuiția nu m-a înșelat. Coachingul este o profesie care trebuie respectată, practicată etic și la standarde ridicate. Ca și trainingul. Ca și consultanța. Ca și cea de profesor, ca orice meserie care modelează mintea și sufletul oamenilor.
Revin. Mi-am dorit un spațiu dedicat coachingului. Un spațiu în care să vorbesc despre coachingul executiv pe care îl practic, despre experiențele mele, despre ce înseamnă pentru mine, un spațiu special dedicat unei meserii pe care o practic, dar mai ales a unei pasiuni. Despre oameni care muncesc, au dileme, pasiuni, întrebări, greutăți, stres sau bucurii, și despre ce poate face coachingul pentru ei și companiile lor. Oricât de performanți, orientați către rezultate sau mari manageri sunt, sunt oameni. Vulnerabili, frumoși, deschiși.
Voi scrie aici despre coaching, despre întrebările, dilemele, învățăturile mele, despre bucuria de a contribui la transformare, despre sentimetul de împlinire și uneori sentimentul de eșec, despre mine ca om alături de alți oameni.
Vă mulțumesc pentru investiția de timp, răbdare și atenție pe care le lăsați în acest spațiu!