Pe Cornel Petrache l-am întâlnit acum vreo opt ani, într-unul dintre proiectele de dezvoltare a unei culturi orientate către valori și a creat o impresie deosebită asupra mea deoarece a fost unul dintre primii lideri pe care i-am auzit afirmând deschis și cu tărie că una dintre valorile fundamentale pe care le dorește manifeste în echipa sa este generozitatea.
La vremea aceea Cornel conducea operațiunile locale ale uneia dintre cele mai mari fabrici de produse lactate din România, o corporație multinațională. Bucureștean și absolvent al Facultății de electrotehnică din București, Cornel a avut șansa ca imediat după revoluție, prin performanțele sale din facultate să prindă un post în cercetare in universitate. Și-a continuat activitatea cu un doctorat la Politecnico di Torino și a lucrat în cercetare pentru ABB în Italia, timp de șapte ani când a ales să se întoarcă acasă cu o imensă dorința de a face ceva aici, unde pare că este mult mai greu să reușești decât afară.
Cum a fost readaptarea la un alt tip de cultură a muncii? Îl întreb. Mi-am propus să luăm cat mai multe lecții din ultimii 20 de ani de leadership în România și povestea ta mă inspiră din această perspectivă…
”Atunci – își amintește Cornel – am început cu doi ani de consultanță în domeniul tehnic pentru foștii mei parteneri din ABB Italia, iar acum realizez că în cea mai mare parte din timp experimentam cu succes “work from home / remote work”, ceea ce m-a ajutat să mă readaptez contextului local: lucram la proiectele mele de acasa, comunicam prin emailuri (erau inceputurile internetului pe scala larga la noi), mai dadeam o fuga in Italia pentru teste practice si intalnirile fizice cu colegii de echipa. Nu mult diferit fata de regimul hibrid de azi, doar ca era acum 20 de ani, cu posibilitatile tehnologice si mentalitatile de atunci.”
Este interesant cum descoperim că lucruri care au ieșit acum la iveală și care ne-au forțat sa așteptăm modalități de lucru altele decât cele tradiționale, existau de fapt și poate că am suferit cu toții de o oarecare miopie în privința a ceea ce funcționează pentru oameni. Cum a continuat călătoria și cum ai descoperit și învățat lucruri despre tine?
”Am vazut un anunț în ziar de la Danone – angajau inginer de proiect pe partea de investiții. A fost singurul meu interviu – am fost, am vorbit, ne-am placut și … din 2003 am ramas împreună. Dar multe s-au schimbat – am trecut pe rând prin Investiții (am plecat singur și am construit treptat o echipă frumoasă), apoi manager Tehnic, apoi manager de Productie și, in final, manager al fabricii din București – un job plin de satisfacții, dar și cu adevarat 7/24 – “7 ani” cu voinicie, vorba cântecului.
Nu a fost ușoară gândirea pasului următor, mai ales ca nu îmi doream sa cresc în carieră, plecând din țară.
Dar, nu e o noutate, daca îți doresti ceva cu adevărat, astrele se aliniază – a apărut o poziție prin care reușeam să am mai mult timp liber (norma partială) și un spatiu vast de exprimare profesională (pe proiecte strategice din manufacturing pentru mai multe țări). De aproximativ un an, din nou o schimbare – o geografie schimbată și o extindere a expertizei strategice către noi arii din operațiuni.”
Ceea ce înțeleg din povestea evoluției tale este că te-a ghidat credința că există un loc pentru tine și potrivit ție și văd în același timp că ai fost în fața unei decizii grele pe care ai avut curajul să o iei: aceea de a da un pas în spate și de a renunța la o parte din timpul dedicat muncii, lucru foarte dificil de făcut pentru marea majoritate a liderilor care ajung în vârful piramidei organizaționale și au un parcurs atât de frumos… Ce a însemnat asta din perspectiva echipelor?
”Intr-adevar, ai atins aici un punct la care am cugetat indelung si care cred ca preocupa pe toti cei care fac parte din organizatii mari, cu structura piramidala. Aud in multe interviuri „vreau sa cresc, vreau sa ajung CEO in x ani etc.”- nu e nimic rau in aceasta dorinta, doar ca ea ascunde si o mare capcana: risti sa devii prizonierul acestui drum permanent ascendent, prizonierul propriei cariere de succes la care nu vrei sa renunti – caci e pacat de atata efort, prizonierul gloriei pe care (crezi ca) ai cucerit-o ajungand tot mai sus. E foarte important sa nu te lasi prins de betia aceasta si sa revii la valorile cu adevarat importante pentru tine. Chiar daca (si in majoritatea cazurilor este asa), renunti la parcursul ascensional in cariera.
Si am mai descoperit ceva: aceste schimbări de poziții au fost însoțite și de schimbări de echipe cu care am lucrat – de la echipe mari (aproape 200 de oameni, în subordine directă) la echipe mai mici sau chiar job individual, în care a trebuit sa interacționez cu o sumedenie de oameni din diverse țări și diverse sfere profesionale, coordonând procese de transformare, unele deloc ușoare. Si a trebuit sa-mi adaptez mereu modul de relationare si de pozitionare.
Și, cum iți povesteam, de vreo 2 ani, in timpul castigat “pentru mine”, pe langa timpul castigat alaturi de familie, am descoperit miracolele corpului uman și ale naturii umane în general. Și încă mă minunez pe masură ce avansez în acest tărâm fermecat.”
Te-ai întors pe băncile școlii făcând un angajament pe termen foarte lung, înțeleg că este un parcurs de lungă durată ceea ce ai ales să faci acum cu timpul pe care l-ai eliberat din această sferă profesională. Una dintre credințele mele fundamentale este faptul că e nevoie să învățăm toată viața și este nevoie să învățăm în domenii diferite pentru a ne menține agili și pentru a putea să ne prelungim valoarea personală și profesională și pentru a putea da celor din jur mai mult din această valoare… Să-ți spun o întrebare aparent simplă pentru care însă nu există un răspuns universal și de aceea mă gândesc să oferim exemple de bună practică celor care doresc să învețe despre asta. Cum ai defini tu leadershipul?
”Mulțumesc pentru temă. Chiar dacă este un subiect comun în mediul în care lucrez, mărturisesc că nu mi-am luat niciodată timp să mă gândesc mai profund și mai amplu la el. Si recunosc ca am avut câteva momente de aha în acest periplu…
“Bine că nu am citit asta în vreo carte. Nu aș fi înțeles-o niciodată.” – este fraza unui mare profesor, unul din acei oameni care mi-au fost repere de viată. În acel caz era vorba despre un calcul foarte complex, pe care el și l-a construit singur și pe care nu l-ar fi înțeles în adevărata profunzime daca l-ar fi buchisit din vreo carte. După atât de mulți ani de lucru cu oamenii, același răspuns mi l-aș da și eu fiind vorba de leadership…
Ca toți oamenii dornici de a învăța, am citit (și citesc in continuare) multe cărți de leadership, multe considerate cărți de căpătâi in domeniu. Autori fascinanți, cu darul cuvintelor și cu idei extrem de interesante, cu exemplificări care îți dau incredere că ai în față o retetă de succes.
Și într-o anumită măsură, fiecare lectură a contribuit cu o bucățică la imaginea pe care o am azi despre leadership. O imagine care va continua să se transforme mai departe, în anii ce vor urma.
Dar nu lectura cărților a fost contributorul majoritar, ci interacțiunile cu oamenii: oamenii frumoși pe care am avut șansa să-i intalnesc și care mi-au oferit călăuzire și modele reale, precum și echipele cu care am lucrat, atat cele coordonate de mine cât și cele din care făceam eu parte. Acesta a fost adevăratul laborator (ca și context) și elaborator (ca și catalizator).
Vorbind de metodologii, filozofii, strategii – cum vrem sa le numim – de leadership… îmi amintesc că unele m-au fascinat efectiv și m-am dus cu toată energia și buna-credință către echipa mea cu acele idei superbe, ca să le folosim și noi. Dar … nu a mers. Și nu înțelegeam de ce. O super-idee, cu exemple de succes, aplicată la o echipă frumoasă … nu a mers, pur și simplu. Răspunsul cel mai bun aveam să-l aflu din medicină, domeniu pe care îl explorez cu imensă pasiune de vreo 2 ani. Acolo am învățat că nu există boală-tratament, ci fiecare pacient are propria poveste care trebuie bine înțeleasă (ceea ce denumim un diagnostic holistic bine pus) și căruia îi răspundem cu un plan de tratament personalizat, plan pe care continuăm să-l adaptăm în funcție de răspunsul pacientului. De aceea, termeni precum “tratament infailibil” sau “panaceu universal” stârnesc mai degrabă neîncredere în legătură cu cel care promoveaza asemenea idei. La fel e și cu metodele de leadership: infailibile, universal valabile – eu cred ca nu există.”
Cornel, dă-mi voie să te opresc puțin aici pentru că, după cum știi, și eu sunt o mare cititoare și caut de aproape 30 de ani în meseria mea să înțeleg cum funcționează legătura aceasta între oameni sub umbrela actului de conducere fără de care pare că sistemele și organizațiile umane nu pot exista. Suntem ”triburi” organizate cu diferite scopuri menite să ne ajutăm unii pe ceilalți și să creăm lucruri care să ne facă viața mai bună. Mi s-a întâmplat de multe ori în sala de workshop să creez confuzie în momentul în care le spun oamenilor că nu există o definiție universală și o rețetă universală a conducerii oamenilor în momentul în care cei cu care lucrez se așteaptă de multe ori ”să îi învăț cum…”. Cum ai parcurs tu această aparentă confuzie pe care ți-a dat-o sentimental că deși cauți, citești, aprofundezi în final se dovedește că leadershipul nu poate fi învățat ca o rețetă…
”Odată învățată această lecție, am renuntat să mă mai duc către echipa mea cu “retete”, idei fascinante (pentru mine) ca să le experimentăm și noi, în ideea de a obține super-beneficiile propovăduite. Chiar dacă ceva, acolo imi zgândărea mintea și ambiția: “de ce nu și noi?” Am învățat că e mai importantă răbdarea ascultării profunde a echipei, a nevoilor și a aspirațiilor oamenilor. Și abia apoi trebuie conceput “tratamentul”, care putea fi construit ad-hoc, de la zero sau ar putea fi inspirat de una din metodologiile învățate, adaptând cu atenție la propriul context. Și adaptând si pe parcurs. La final, poate ca nu a ieșit rezultatul spectaculos, mult-lăudat de propovăduitorii metodologiei (posibil să fie și ceva romanțare la pachet), dar a ieșit un progres frumos și, foarte important, construit pe teren solid.”
Pana la urmă, cum ai descrie Leadershipul foarte pe scurt?
”Simplu: dragoste pentru oameni și înțelepciune.
Dragostea pentru oameni – formulare simplă pentru o imensitate de manifestări ale acesteia, de la micile gesturi cotidiene până la marile furtuni biruite prin actele de dăruire personală.
Autenticitate în primul rând, fără de care nimic nu e. Cei care se prefac, se păcălesc singuri, căci cei din jur simt asta foarte bine. Dragostea aceasta pentru oameni nu o inveți dintr-o carte, ea nu poate fi decât trăită ca atare, este o opțiune de viață a fiecăruia și reflectată în fiecare moment, de la un zâmbet la o încurajare, de la o dojană prietenească (căci “prieten adevarat este cel care te trage de mânecă, nu cel care îți laudă nebuniile”, cam așa zicea Anton Pann) la o iertare fără urme de ranchiună, de la simpla înțelegere a dispoziției celuilalt la profunda empatizare cu trăirile celor din jur, de la un mic dar la marile acte de dăruire și tot așa.
Sunt toate fațete ale dragostei, pe care le regăsim și în multe cărți de leadership, cărți care ne învață despre comunicarea non-violenta, despre liderii care mănâncă ultimii și tot astfel de titluri care, în esență, scot în evidență importanța dragostei autentice pentru oameni, cea care aduce conexiunea profundă.”
Ai vorbit despre dragoste de oameni cu multă dragoste… cum se arată înțelepciunea?
”Iar înțelepciunea… construită în primul rând pe fundamentul dragostei, este busola în călăuzire, atât ca echipă cât și în dezvoltarea fiecăruia. Iar această busolă s-a construit în timp, plecând de la cele învățate în școli apoi în traininguri și în cărțile citite. Dar foarte mult au contat experiențele trăite și exemplele oferite de oamenii frumoși pe care am avut norocul să-i întâlnesc. Și regăsim aceste fațete ale înțelepciunii în cărțile și conceptele care azi ne sunt prezentate sub forma unor metodologii (gen Leadership Situațional, managementul timpului etc.), sub forma unor sugestii de abordări de probleme/situații (Învățând să începi cu “De Ce”, să gândești dincolo de propria-ți “cutie”, să mergi către “oceane albastre”, să nu te sui în “trenul roșu” etc. ) sau să găsești acele stări de maxima potențare a energiei pozitive interne, a creativității (în genul stării de flux).
Pe parcursul acestei călătorii permanente în care ne îmbunătățim busola, inclusiv cum să ne călăuzească în tot felul de furtuni, fundamentală a fost ascultarea profundă, cea care mi-a permis să învăț de la oameni, din experiențele trăite. Și am mai învățat ceva foarte important: să ascult de propria intuiție. Îmi amintesc de o sesiune de formare ca și coach-i interni în care am primit acest feedback de la “cineva” – cum că ar trebui să ascult mai mult de propria intuiție si sa am incredere in ea”
Parcă-mi aduc aminte ceva…
”… timpul avea să dovedească valabilitatea acestei idei. În multe situații în care raționamentele logice aveau clare limitări sau, mai ales, datele de care ne foloseam erau ambigue sau incomplete, intuiția a fost aceea care a străpuns negura înconjurătoare și a adus lumina călăuzitoare.”
Cum a evoluat mediul de leadership în acești ani?
Văzut prin ochii unuia care a evoluat și el în același timp… Atunci când am început să mă interesez mai mult de subiect, pe la inceputul anilor 2000, leadershipul nu era mult mai mult decât management, adică organizarea muncii unei echipe și buna organizare a unor procese. În timp, lucrurile s-au completat în primul rând cu partea legata de oameni, de echipă, adaugând valențelor de manager și elemente esențiale pentru echipă precum “combustibilul și busola”, adică acele elemente care dau energie și directie echipei, cu un plus în ultimii ani pe sensul de apartenență la o misiune nobilă, în special în plan social. Practic am vazut o evoluție a sensului cuvântului “to lead” de la a conduce în sensul de “a fi tu cel de la butoane” la “a sprijini si ghida către”, de la leadership ca privilegiu la leadership ca responsabilitate. Si acest lucru a pus în evidență acea valoare pe care o aminteam, dragostea pentru oameni.
Literatura a evoluat și ea enorm: la începutul anilor 2000 erau puține cărți de leadership pe piața noastră (și multe de management, MBA-ul era la foarte mare modă, fiind un garant al unei poziții de top management); azi piața e inundată de carți de leadership și de dezvoltare personală. La fel si programele de pregătire – dacă la început se mergea mult pe diverse traininguri de management, de cațiva ani este evidentă preferința pentru coaching si dezvoltare personală.
Ca si concepte de baza, evoluția nu este majoră. Majoritatea conceptelor de leadership își au originea în operele gânditorilor din trecut, începând din antichitate, concepte reinterpretate și adaptate realității moderne, cu un frumos înveliș literar sau oratoric. Diferența au facut-o formatorii și “elevii”, al caror nivel a crescut foarte mult in ultimele 2 decenii.”
Mulțumesc că spui asta pentru că putem avea de multe ori tendința să fim negativiști în ceea ce privește nivelul în propria noastră țară și asta poate și pentru că suntem influențați de leadershipul care se manifestă la nivelul societății și care acționează pe alte principii decât cele pe care le-ai menționat. Putem vorbi despre evoluție a leadershipului în România?
”Da, putem vorbi clar de o evoluție a nivelului leadershipului la noi: nivelul managerial al organizațiilor a crescut enorm în ultimii 20 de ani; in primul rand managerii romani au capatat tot mai multa incredere in propriile forte, au recuperat rapid handicapul unui sistem educational inadecvat si au investit timp si bani in propria formare (post-universitara, in general), beneficiind de o comunitate de formatori tot mai puternica care s-a dezvoltat aici in Romania si de accesul liber la informatie de calitate. Si, un lucru care imi place, a aparut si un profil specific al liderilor romani, care aduce o amprenta de emotie autentica, considerata de unii un dezavantaj, dar pe care personal o apreciez mult.
Dealtfel, vedem tot mai mulți top executive români de succes.”
Cum te uiți la viitor?
”Despre viitor? Întrevăd o deplasare și mai accentuată către cunoașterea de sine, către nevoia de a avea un sens în viață și armonizarea acestora cu drumul profesional.
Și atâta timp cât rădăcinile rămân bine ancorate în cele 2 elemente fundamentale, dragostea pentru oameni și întelepciunea, de acolo va veni seva care va hrăni aceste aspirații.”
Îți mulțumesc pentru inspirație Cornel, sunt onorată să fi putut avea această conversație cu tine și îți mulțumesc pentru oportunitatea de a face cunoscute aceste gânduri celor care doresc să se apropie de oameni și sa învețe arta leadershipului de la cei care au trecut prin aceste experiențe.