Unii îşi scot zilnic câinii la plimbare. Alţii, egoul cât casa. Zilele acestea am asistat la o adevărată procesiune, mulţi au ieşit cu egoul la promenadă. Unde întorci capul, oameni care se revoltă că nu sunt suficient de băgaţi în seamă.
Oameni care se bagă în seamă, deşi nu e neapărat rostul lor acolo. Oameni care aruncă cu vorbe în stânga şi în dreapta, dând exemple şi scoţând lucruri din context, spunând jumătăţi de adevăruri. Oameni care privesc superior fără să coboare din turnul de fildeş. Oameni care mint ca să nu îşi sifoneze egoul. Oameni care devin agresivi şi atacă pentru a îşi afirma egoul. Un întreg spectacol... În societatea românească, în această ultimă săptămână, egoul a fost vizibil în toată splendoarea lui. Jurnalişti de toate felurile îşi strigă egoul rănit sau mângâiat şi îl justifică. Politicieni de toate culorile îl afirmă fără nici un pic de legătură şi empatie cu cei pe care îi servesc. Diverse instituţii – oamenii de acolo - care folosesc perfid etapa pentru a mai puncta ceva în slujba mediocrităţii confortabile care nu duce nicăieri. Oameni care au influenţă în cercul lor şi care declară, scoţând egoul la vedere, că nu s-a procedat aşa cum se aşteptau ei şi îndeamnă la resemnare sau abandon...
Studiu de caz de comunicare. Dar, mai ales, de responsabilitate. Din fiecare studiu de caz eşti invitat să înveţi, să tragi concluzii şi, în şcolile de afaceri sau la training-urile de profil, de management al schimbării sau de leadership, subiectul felului în care comunicăm în astfel de situaţii e îndelung studiat. Mai ales în situaţii de mare miză şi responsabilitate, este cu adevărat important să te gândeşti la semnalele pe care le dai şi invitaţia mea în acest ceas „al treişpelea“ nu este pentru politicienii care au cam încurcat-o cu comunicarea eficientă. Este pentru noi toţi, cei care putem depune eforturi să influenţăm în jurul nostru pentru declanşarea unei schimbări de aspiraţie în legătură cu România, o aspiraţie pentru România de aici, pentru progres. Una dintre cele mai prezente nevoi în dezvoltarea şi armonizarea relaţiilor între oameni este găsirea unei cai de comunicare care să genereze progres. Când spun progres mă refer la o clarificare, la o informare mai atentă şi la creşterea gradului de cunoaştere a celui cu care comunici, mă refer la stabilirea unui adevăr împărtăşit, la un acord. În aşa fel încât să ne putem baza unii pe alţii, pe termen lung.
Comunicarea, fără a avea inclusă ideea de progres, nu e decât gălăgie. Şi da, e un zgomot puternic în jurul nostru în această perioadă, cu multă manipulare. Un zgomot care va face dificilă decizia celor mai puţin antrenaţi, celor mai puţin clari în legătură cu valorile lor, celor incapabili să deceleze imediatul de impactul pe termen lung. De multe ori, când decizia e grea, oamenii abandonează... În comunicarea organizaţională, şi mă uit de fiecare dată la societate ca la o organizaţie mare care trebuie administrată şi condusă cu inspiraţie, cumpătare şi viziune – sunt câteva principii de bază. Altfel, leadershipul nu se face auzit, nu se face văzut şi, în consecinţă, nu se ajunge la rezultate. În promovarea şi implementarea oricărei schimbări, comunicarea intenţiilor şi a paşilor de făcut până acolo, este esenţială. O etapă atât de importantă încât fără de ea, indiferent ce faci, nu obţii rezultate durabile. Este comunicarea pentru a genera angajament. Poate mai reuşeşti să spui ceva despre intenţii dar, dacă nu spui şi cum vor deveni intenţiile realitate, articulat, te bazezi degeaba pe faptul că oamenii s-ar putea ghida după ceva abstract. De aceea, micile pomeni sunt atât de convingătoare, pentru că sunt concrete. Angajamentul oamenilor faţă de ceea ce îţi propui, disponibilitatea lor de a face un efort de adaptare sau de continuare a unor iniţiative care nu se dovedesc întotdeauna uşoare, depinde de capacitatea leaderilor de a comunica, de a se apropia de cei mulţi. Fenomenul implementării schimbărilor a fost studiat intens de John P. Kotter, autorul celebrei şi amuzantei fabule „Icebergul nostru se topeşte!“.
În povestea lui Kotter, cei 268 de pinguini s-au văzut în situaţia de a schimba felul în care gândesc şi se raportează la viaţă şi la casa lor – un iceberg care crapă şi se topeşte. Pentru a linişti temerile şi pentru a mobiliza întreaga colonie să îşi dorească un viitor mai bun pentru ei şi să facă un efort de a ajunge acolo, conducerea coloniei a decis un amplu program de comunicare au făcut afişe, au organizat întâlniri, au răspuns la întrebări şi au stat aproape mai ales de cei care erau fie mai mici, mai temători, mai sceptici, angrenând pinguinii curajoşi în a transmite mesajul şi în a arata că se poate.
Însă, înainte de a face toate acestea, conducerea coloniei a picat întâi de toate de acord asupra mesajelor pe care trebuie să le dea şi cum să facă asta pentru a ajunge eficient la toţi membrii coloniei. Inteligenţi pinguinii. Etapa aceasta de a agrea şi a defini mesaje care să explice, încă o dată şi încă o dată, beneficiile reale ale schimbării, să înlăture temeri sau să întărească etape prin care va trece organizaţia este ca un prag. Un prag care delimitează, care scoate în evidenţă, un prag de care, dacă nu ţii seama, te poţi împiedica. Companiile şi liderii care nu reuşesc în această etapă, alimentează statisticile care spun că 70% dintre proiecte fie eşuează fie se termină cu mare întârziere şi cu rezultate mult mai modeste decât adevăratul potenţial.
Unul dintre motivele pentru care etapa de comunicare a beneficiilor şi a paşilor care urmează este adesea absentă sau foarte fragile, este credinţa liderilor că unele lucruri sunt evidente, că ar trebui să se întâmple de la sine sau că au atât de multă credibilitate încât oamenii ar trebui să îi urmeze fără să pună nimic sub semnul întrebării. Ei nu înţeleg că, în acest moment nu mai este despre ei, liderii. Este despre întregul arsenal de temeri, de îndoieli, de speranţe şi de aspiraţii ale lor, ale celor care fac parte din „colonia noastră de pinguini“ asemenea celor din fabula lui Kotter.
Colonia noastră, România, asemenea celei de pinguini, are nevoie acută să se mute într-o faza mai bună. Să modeleze la oameni responsabilitatea de a-şi asuma dorinţa de progres, dorinţa de a călători împreună, angrenând întreaga societate către un trai mai civilizat, decent şi normal. Aşa cum suntem îndemnaţi. Pentru asta însă, pentru atragerea celor temători, sceptici, neputincioşi, cu alte credinţe e nevoie de o intensă activitate de comunicare şi de convingere, de atragere a lor. Fără aceasta, şansele se diminuează covârşitor. „Icebergul“ prezent, chiar dacă e plin de fisuri şi ne va scufunda pe toţi dacă nu facem pasul de schimbare, este însă aici, vizibil, strident, tangibil.
„Noua lume promisă“, insuficient explicată, este departe şi abstractă. De aceea, comunicarea discretă trece linia fină şi devine mai degrabă absentă. Invit toţi liderii României care, în bună credinţă, vor să ne conducă în direcţia unei Românii europene, decente, normale să înveţe lecţia comunicării clare, puternice, inspiraţionale şi să nu mai pice în capcană discreţiei până la absenţa. Şi, până atunci, îi invit pe toţi cei care au abilităţi mai bune de comunicare să explice ei schimbarea şi direcţia către normalitate. În micile lor „colonii de pinguini“ în căutarea unei platforme mai bune în România. Să lase cinismul şi egoul la o parte şi să rămână conectaţi la aspiraţia către viitor. Este nevoie de noi toţi, aici.
Text publicat inițial pe blogul Adevărul