România 100 – portret de lider


România nu e scutită de frământările nici unei alte societăţi. Doar că suntem noi aproape de ea, e România noastră şi e la ceas aniversar. Asta ne face mai sensibili la lucruri care au fost aici de demult şi la care nu ne-am conectat atât de acut poate, aşa cum o...

România nu e scutită de frământările nici unei alte societăţi. Doar că suntem noi aproape de ea, e România noastră şi e la ceas aniversar.

Asta ne face mai sensibili la lucruri care au fost aici de demult şi la care nu ne-am conectat atât de acut poate, aşa cum o facem în ultimii câţiva ani. Pentru că am fost prinşi de febraacelor multe lucruri de făcut pe care, noi sau părinţii noştri, nu apucaseră să le facă în 45 ani înainte de 90. Să respirăm aer de capitalism, să călătorim, să ne facem case, să ne dăm copiii la balet şi limbi străine, să avem maşina de firmă şi să ne construim o carieră. Fiind atât de ocupaţi, fie nu am remarcat,fie nu ne-a venit să credem că, de fapt, transformarea e doar de suprafaţă şi că obiceiurile vechi revin. Rapid. În dimensiunea istoriei aproape 30 de ani nu reprezintă prea mult. România e încă formată din mai multe Românii. România are ancorate credinţe şi stereotipuri de care nu ne-am ocupat, nu le-am demontat şi nu le-am înlocuit cu mai nimic. Ne-am satisfăcut nevoile de la baza piramidei: mâncat, îmbrăcat, vizitat…şi câte puţin din cele superioare. 

Dacă ne uităm în companii la iniţiativele de schimbare, cei care au experienţa managementului schimbării ştiu că, înainte de a se declara mulţumiţi de rezultatele implementării acesteia este bine să se asigure de sustenabilitatea ei. Şi asta înseamnă şi minte şi suflet. Numai că, mintea poate fi convinsă, inima se vrea cucerită. Şi pentru asta e nevoie de LIDERI.

Ca şi o companie, Ronia are nevoie de LIDERI.

De obicei, în companii, o schimbare care nu a avut un management adecvat, duce oamenii înapoi la vechile metode şi obiceiuri în câteva luni. Oamenii revin la modul obişnuit de lucru, de interacţiune, de gândire. Procesele nu se ajustează, şedinţele nu devin mai eficiente, conflictele nu se sting ci doar continuăsă mocnească, oamenii nu se simt motivațişi dornici să contribuie. Energia momentului de schimbare dispare şi eforturile se risipesc în van. De aceea, companiile care dau atenţie acestor aspect şi care administrează corect procesele de schimbare sunt cele care reuşesc, dăinuiesc sute de ani, cresc şi continua să ofere lumii şi angajaţilor lor lucruri care îi bucură şi îi ţin aproape.

Tot ce se întâmplă “în mic” în companiile şi în echipele în care lucrăm se regăseşte la o scară mai mare în societate.  Simţim că ne e bine? Poate ne luăm timp şi profităm de ocazia întâmplării ultimilor 30deani (că tot au trecut prin vieţile noastre) şi învăţăm câteva lecţii de leadership şi de management al schimbării. Pentru că legea masei critice funcţionează şi pentru că, dacă în multe, multe locuri acţionăm la dimensiune micro, la un moment dat vom reuşi să trecem de punctul de inflexiune şi schimbarea va deveni macro. Să ne ia încă 100 de ani? Nu ştiu şi nu intenţionez să sugerez un răspuns. Aş vrea să schiţez încă un portret al liderului de care are nevoie România AZI. 

Un portret de lider care să fie capabil schimbe cursul şi energia curbei de schimbare ar fi util de definit. Asta ne-ar ajuta să accelerăm drumul către o viziune mai luminoasă, către o Românie care să îţi ţină oamenii motivațisă rămână, să contribuie şi să facă schimbarea aleasă sustenabila. În patru tuse esenţiale.

Viitorul – nevoia de viziune

Acum 100 de ani liderii României au avut viziunea României mari. “Pentru România, Marea Unire de la 1918 a însemnat o repoziționare în Europa, prin noua suprafață (locul 10) și prin numărul de locuitori (locul 8). O sporire considerabilă a cunoscut și capacitatea industrială (235%), economia, dar și resursele naturale. (http://centenarulromaniei.ro/ce-inseamna-marea-unire-de-la-1918/)”

Poate cea mai importantă responsabilitate a unui lider este să creeze şi să prezinte o viziune credibilă asupra viitorului. O viziune vagă sau care ridică mai multe semne de întrebare decât încredere în reuşita nu face decât să lucreze impotriva sa. Oamenii se prind, cum se spune, că nu prea ştii încotro te îndrepţi deci care ar fi motivul pentru care te-ar urma? Şi dacă ar porni la drum, care ar fi motivul pentru care ar sta aproape când începe să fie greu fără a avea o destinaţie pentru care să merite sacrificiul? Avem tendinţa de a spune că oamenii nu sunt motivaţi, au interese personale, nu au angajament, că îşi văd de propriile obiective şi interese. 

În fapt, este întotdeauna o problemă de leadership. Doar că, leaderul formal odată numit sau ajuns în poziţia de putere, poate fi greu de schimbat. Alteori e şi o chestiune de justificare a alegerii iniţiale: oamenii acceptă greu că s-au putut înşela şi cautăsă îşi confirme alegerea prin tot felul de argumente false. Aşa că, în loc să tăiem răul din rădăcină şi să schimbăm rapid leaderul care a dovedit că nu creşte şi nu se dezvoltă, că nu are valori sau viziune, că nu lucrează în interesul echipei, companiei sau comunităţii sale, preferam să arătăm cu degetul către marea masă, depersonalizatădatorită numerelor mari, care nu poate primi decât un feedback la fel de impersonal,deci,neasumat şi care poate fi…de vină. E un cerc vicios care se regăseşte în multe companii şi pe care îl regăsim şi la nivel de societate. În companii procesele pot fi mai accelerate şi îndreptarea alegerilor iniţiale greşite mai aproape de succes. Ce ne facem cu ţara? Unde dorim să ajungem în următorii 5 ani? 10 ani? 30 de ani? 50 de ani? Care sunt priorităţile? Unde trebuie să ne aducem contribuţia? Ce va fi important să facem şi să învăţăm pentru asta? Viziunea conduce la rezultate. Lipsa viziunii duce la haos. 

Libertatea – despre încredere şi curaj

Libertatea este un drept fundamental. Libertatea de exprimare, de circulaţie, de decizie. Pentru a acorda însă libertate este nevoie de curaj. Pentru a acorda libertate este nevoie de încredere. Pentru a construi încredere este nevoie de investiţie: de timp, de energie, de ascultare, de integritate şi ținere de cuvânt.

În era tehnologizării accelerate, a digitalizării, a comunicării intense şi cu ritm rapid, pariul fiecărui lider este modul în care poate construi suficientă încredere încât să poată oferi această libertate oamenilor săi, fără a avea temerea că aceasta va fi abuzată. Căoamenii înţeleg corect libertatea, şi-o asumă şi se bucurăde ea. Avem nevoie de reguli şi structură. Ceea ce mişcă însă lucrurile şi face companiile să fie agile este tocmai libertatea asumată a oamenilor. Libertatea se înţelege, se învaţă, se însuşeşte. 

Libertarea este modelată prin libertatea şi autenticitatea pe care o are liderul în faţa oamenilor săi. Cât de liber este acesta faţă de ego-ul său care îi strecoară îndoială în urechi? Cât de liber este liderul faţă de interesele sale personale în faţa unui scop mai înalt, acela al întregii sale echipe? Cât de liber şi curajos este liderul în a recunoaşte că poate greşi şi poate să nu aibă toate răspunsurile? Cât de liber este liderul în faţă provocării de a accepta căoamenii din jur pot fi mai inspiraţi în anumite momente? Cât de liber este liderul în faţa propriilor ambiţii?

Ca şi în companii, în societate nu simţim libertatea ci, mai degrabă, lipsa acesteia. Ca şi în societate, în companii simţim lipsa de autonomie şi încredere şi nu întotdeauna prezența acestora.

Un lider are în portretul său trăsăturile care îi dau voie să permită, la rândul său, libertate şi încredere. Aţi auzit în aceste zile despre restricţia libertăţii cuvântului? Despre restricţia alegerilor personale privind munca, traiul sau modul de a îţi face o familie? Ori de câte ori avem în fațălimitarea libertăţilor fundamentale atunci este vorba de lipsa de leadership. Şi dacă vă uitaţi în jur şi nu recunoaşteţi prea mulţi lideri,măcar uitaţi-vă mai bine şi recunoaşteţi-i pe ceicenu sunt cu siguranţă. Următorii 100 de ani au nevoie de lideri curajoşi. Şi care să preţuiască libertatea ca drept fundamental. Cu cât tehnologia se va dezvolta şi oamenii vor avea mai puţină nevoie să facă munci de bază, rutiniere, grele, cu atât oamenii vor avea mai mult timp şi mai multă libertate. Avem nevoie de lideri care să îi înveţe şiîi inspire ce să facă cu aceasta.

Motivaţia - banii şi restul treburilor

Una dintre erorile uzuale făcute de conducători este dezvoltarea şi alimentarea credinţei căoamenii aleargă doar după bani. Că, ţinându-i ca într-un labirint şi atârnându-le în fațămereu morcovelul pe care scrie “bani”, “mărire de salariu” sau similar, vor rezolva întotdeauna problema angajamentului şi motivaţiei acestora. Banii rezolvă multe şi sunt ademenitori. Marile bătălii însă se dau cu oameni asumaţi şi pasionaţi, cu un crez puternic şi nu cu mercenari.

Liderii nu momesc, liderii atrag ca un magnet. Liderii nu păcălesc cu recompense ipotetice sau care nu sunt sustenabile, care şubrezesc pe termen lung. Liderii descriu clar, cu subiect şi predicat ce provocări sunt şi ce eforturi trebuie depuse. Liderii nu manipulează ci descriu, prezintă beneficii, aratăalte perspective şi conving. Liderii înţeleg motivaţii şi nevoi şi le canalizează pentru a genera energie creatoare. Liderii recunosc şi recompensează,nu mituiesc şi nu cumpără bunăvoinţă. 

Modestia şi linia foarte fină care ne desparte de trufie

Ajunsul acolo sus, la vârful ierarhiei, crează de multe ori sentimentul  că “ţi se cuvine”. Ai depus efort, energie, ţi-ai creat vizibilitate, relaţii. Ţi-ai călcat uneori pe principiisau le-ai anulat. Ai reuşit. Ţi se cuvine recunoaşterea, aprecierea, ţi se cuvine să fii urmat şi ascultat. Eşti, nu-i aşa, o categorie superioară care are dreptul.

Ei bine, viaţă demonstrează că nu e aşa şi că acest tip de gândire nu aduce nimic pe termen lung. Leadershipul include şi se bazeazăpe modestie şi umanitate. Leadershipul include acel tip de plasare în regim de parteneriat care elimină din start orice tentativă de a fi peiorativ, de a sugera că “nu înţelegem noi ceilalţi despre ce este vorba” şi altele de acest gen. Deschideţi doar internetul şi televizorul şi luaţi la întâmplare declaraţii publice.

Un model de leader de o mare fineţe, modestie şi dăruire a fost Regina Maria. Şi merită menţionată acum când avem aniversarea aceasta sfântă și când un model de leadership feminism ar trebui să ne inspire.

“Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripă spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă).

[…] Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Regină: 

Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.

(http://www.familiaregala.ro/istorie/regina-maria)

Coroana nevăzută a unui lider este aceasta modestie şi umanitate. Lipsa aroganței, lipsa trufiei. Linia e atât de fină şi poate fi trecută adeseori chiar şi de către cei mai virtuoşi.

Modestia este un sentiment care ne face să nu exagerăm valoarea ideilor și a acțiunilor noastre spune Wikipedia. Liderii crează spaţiu în jurul lor. Spaţiul în care cei ce îl urmează cresc, se dezvoltăşi se afirmă. Dezvoltă comunităţi, dezvoltăcunoaştere şi inovare. Construiesc pentru viitor.

E rândul nostru azi,să creăm noi generaţii de lideri. Pentru viitorii 5,10 sau 100 de ani. Cu viziune, modestie, capabili să motiveze şi să ne activeze pasiunea, încrezători să acorde şi să respecte libertăţile fundamentale ale oamenilor.

La mulţi ani România! Creşte-ţi liderii!


Articol publicat in 30 decembrie 2018 pe Blog Adevarul:  https://adevarul.ro/news/societate/romania-100-portret-lider-1_5bffcae7df52022f75efb49f/index.html 

Vrei să primești informații relevante despre coaching?